Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii din Cloaşterf păstrează tradiţia săsească

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 11 ianuarie 2007 ·

Aţi auzit vreodată de satul Cloaşterf? Probabil doar foarte puţini dintre noi ştiu de existenţa în judeţul Mureş a acestei aşezări. În schimb, membrii Coroanei Britanice ştiu de mult timp, de vreme ce prinţul Charles a descălecat acum un an aici şi s-a plimbat vreme de un ceas pe străzile mărginite de case vechi de sute de ani.

Noi nu am mers pe urmele lui, ci am aflat de la săteni de această vizită. "A apărut însoţit de mai mulţi reprezentanţi ai Ministerului de Turism şi ai Fundaţiei Eminescu. Au lăsat Jeep-urile la intrarea în sat şi s-au plimbat pe străzi, s-au uitat la casele vechi din sat, au chiar intrat în vreo câteva. Noi nu prea ştim engleză, aşa că nu am putut sta de vorbă cu dânsul decât cu translator. Dar a fost interesant pentru că am avut şi noi un subiect nou de vorbă pentru câteva săptămâni. Dar spre deosebire de alte vizite, asta a fost şi cu rezultat pentru noi, pentru că s-a luat decizia atunci de a repara câteva faţade ale unor case, ai căror proprietari nu prea au posibilităţi financiare. Şi s-au şi reparat foarte repede după aceea", ne-a spus Baciu Dorel, unul din localnici.

Satul Cloaşterf aparţine de comuna Saschiz, una din cele mai frumoase comune ale judeţului. În vechiul sat cu 105 case mai trăiesc astăzi doar 53 de familii de români, pentru că saşii, întemeietorii localităţii, au plecat demult în Germania. Unii dintre ei revin încă anual în ţară, pentru a-şi petrece acasă sau sărbătorile de iarnă sau întreaga perioadă a verii.

În lipsa lor, cimitirul în care mai dăinuie crucile vechi ale celor 35 de morminte, situat pestre drum de vechea biserică, e singurul martor al trecerii acestor oameni pe aici.

Dar românii care astăzi locuiesc în Cloaşterf nu vor ca tradiţiile saşilor să moară. Biserica şi cimitirul sunt îngrijite de familia Cherecheş, iar unul din cele mai de seamă obiceiuri a fost preluat de români. "E

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 59 minute
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Comisia Europeană afirmă că Republica Moldova şi Ucraina sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE. Ce urmează? Anunţul declanşează o cursă contracronometru din cauza Ungariei, care se pregăteşte să preia preşedinţia Consiliului UE

News.ro acum 57 minute
Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a anunţat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar p

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 3 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum o ora
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum o ora
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

Gabriela Ruse şi Marta Kostyuk învinse în semifinala probei de dublu feminin de la Roland Garros

Mediafax acum 24 minute
Italia realizează o performanţă istorică la Roland Garros 2024, după ce Sara Errani şi Jasmine Paolini s-au calificat în finala probei de dublu. Italiencele au revenit de la un set pierdut în faţa cuplului format din Marta Kostyuk, din Ucraina, şi G

VIDEO Un cercetător francez, acuzat de spionaj, pledează vinovat la Moscova pentru că nu s-a înregistrat ca agent străin / Cine este Laurent Vinatier

HotNews acum 50 minute
Cercetătorul francez Laurent Vinatier a pledat vinovat vineri, în faţa unui tribunal din Moscova, pentru acuzaţia că nu s-a înregistrat ca agent străin şi ar fi cules informaţii despre armata rusă, astfel că a fost plasat în arest preventiv până la

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 4 ore
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum 2 ore
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°