ea stă în miezul acestei pietre galbene şi mî priveşte în ochi

ea stă în miezul acestei pietre galbene şi mă priveşte drept în ochi

ea stă în miezul acestei pietre galbene şi îmi recită poemele pe care cîndva

cine ştie cînd în care viaţă sau în care moarte le voi scrie

ea stă în miezul acestei pietre galbene şi îmi numără cuvintele nenăscute

de sub limba veşnic neastîmpărată

ea stă în miezul acestei pietre galbene şi îmi piaptănă părul negru

cu un pieptene alb şi strălucitor din os de jaguar

ea stă în miezul acestei pietre galbene şi se spală pe obraz şi pe mîini chiar

cu sîngele care îmi curge din obraz şi din degete

ea stă în miezul acestei pietre galbene şi-n timp ce mă naşte plînge în hohote

hohote fără de care şi iadul şi raiul rămîn fără pereţi şi fără porţi

ea stă în miezul acestei pietre galbene şi înghite cu bucurie praful galben care din gura mea în gura ei se înalţă chiar în clipele în care eu sfarm între

dinţi speteaza scaunului de piatră galbenă pe care e aşezată

ea stă în miezul acestei pietre galbene şi-şi ridică în spuma primitoare a văzduhului poalele rochiei de piatră galbenă care îi acoperă gleznele şi pulpele

ea stă în miezul acestei pietre galbene şi mă roagă să nu care cumva de drag de ea

să mă dau de trei ori peste cap şi să devin chiar piatra galbenă

în care ea este pînă dincolo de ochi scufundată

*

singurătate foarte singură sînt atît cît cu ochiul din orbită şi deopotrivă

atît cît cu ochiul minţii se poate limpede zări

singurătea cea mai singură cu putinţă sînt de pe acest pămînt cînd extrem

de nenorocos cînd inexplicabil logic de norocos

singurătate maximă sînt din creştet pînă în tălpile neobosite de mers

şi din locul în care mă aflu orizontul seamănă cu un lup sau cu un urs amîndoi

foarte ne