Deunazi, aflat la Sighet, Traian Basescu a spus ca aforismul lui Kundera, "Daca vrei sa ucizi un popor, omoara-i memoria", ar merita sa fie inscris pe frontispiciul Parlamentului. Trec repede peste faptul ca frontispiciile sunt afara, deasupra intrarilor (e un obicei al lor) si ca parlamentarii nu pot avea in fata citatul respectiv, cand voteaza, decat daca ies ritmic din cladire. Dar de ce se ocupa presedintele cu ornamentatia legislativului? Un stat vlaguit de lupte sterile ar trebui sa-si doreasca refacerea puterilor. A tuturor puterilor, trei la numar, independente si aflate in cooperare, spre binele natiunii, asa cum scrie la lege. Din pacate, e greu de spus ce-si doreste astazi statul roman. Cine il reprezinta pe el, de fapt? Cine vorbeste, autorizat si credibil, in numele sau? Spectacolul la care asistam e cel putin bizar. Traian Basescu se erijeaza zi si noapte in purtatorul de cuvant al unui stat ale carui institutii au adesea altceva de spus decat el. Asta nu-l impiedica pe presedinte sa dea sfaturi, sa ia masuri si sa promita acolo unde nu are competente. Iar acest sport extrem, la limita Constitutiei, nu mai pare sa mire pe nimeni, nu mai naste nici o contrareactie cu adevarat semnificativa. Seful statului stabileste inclusiv ceea ce e legal sau ilegal. Hotaraste, direct sau prin intermediari, chiar si temele pe care le avem de dezbatut.
Deunazi, aflat la Sighet, Traian Basescu a spus ca aforismul lui Kundera, "Daca vrei sa ucizi un popor, omoara-i memoria", ar merita sa fie inscris pe frontispiciul Parlamentului. Trec repede peste faptul ca frontispiciile sunt afara, deasupra intrarilor (e un obicei al lor) si ca parlamentarii nu pot avea in fata citatul respectiv, cand voteaza, decat daca ies ritmic din cladire. Dar de ce se ocupa presedintele cu ornamentatia legislativului? Nu suna mai bine acest citat la sediul unor institutii pe care chiar