N-am apucat sa comentez Raportul Comisiei pentru condamnarea crimelor comunismului. L-am citit superficial, grabit. Am preferat sa fac o calatorie in India (despre care o sa vorbesc, eventual, alta data). Oricum, acest Raport pe care cei mai multi il numesc, prin metonimie, „Raportul Tismaneanu“, are meritul deloc neglijabil ca exista. Altfel, sigur, e departe de-a fi perfect. in primul rind, obiectia profesorului Michael Shafir e valabila: notiunea de genocid nu i se potriveste represiunii comuniste.
Guvernantii comunisti n-au urmarit sa distruga o natiune sau un popor. Un genus. Aici si este marea deosebire intre nazism si comunism. Termenul de genocid e abuziv.
imi aduc aminte de o polemica din anii ’90 care a pornit de la o fraza a lui Gabriel Liiceanu. Directorul Editurii Humanitas, care tocmai publicase Jurnalul lui Mihail Sebastian, pretindea un fel de fraternitate intru suferinta cu intelectualul evreu persecutat de regimul antonescian. Pastenague o tinea tot intr-o bascalie, in stilul sau prea putin academic: Liiceanu se face frate cu oricine, numai sa treaca puntea... Care punte? Sau e vorba de un vapor? Pe puntea lui Liiceanu stateau de veghe Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu, Dorin Tudoran. Lume buna... Nu-mi mai aduc aminte daca pe vaporul lui Shafir s-a manifestat si Vladimir Tismaneanu (care nu e mai putin oportunist decit unii prieteni ai sai din Romania). Erau vizibili, in orice caz, Edgar Reichmann, care inca mai scria pe vremea aceea pentru Le Monde, profesorul de ziaristica George Voicu (n-am mai auzit de el in ultima vreme) si Mihai Dinu Gheorghiu. A fost o adevarata batalie navala!
Care regim a facut mai multe victime... Nu numai in Romania, bineinteles. Regimul comunist a iesit victorios din aceasta infruntare sinistra. A si durat mult mai mult. Dar nu era o victorie categorica, pentru ca nazismul se dovedea mai exac
