Traian UNGUREANU
Despre Securitate. Romania, tara „ca si cum“
Editura Humanitas, Bucuresti,
2006, 136 p.
Traian Ungureanu este unul dintre foarte putinii nostri jurnalisti realmente independenti. Luarile lui de pozitie, uneori excesive, le poti citi de fiecare data cu increderea ca sint chiar ale lui. Il admir si il stimez pe Traian Ungureanu. Il urmaresc cu interes chiar daca, in citeva rinduri, am fost pe alocuri in dezacord cu el. Pina la ultima lui carte, care m-a contrariat de-a dreptul, aproape de la un capat la altul.
Mai degraba un eseu jurnalistic ceva mai lung, tiparit cu litere foarte mari, decit o carte propriu-zisa, Despre Securitate, Romania, tara „ca si cum“ (Humanitas, 2006) se inscrie, totusi, intr-o serie destul de lunga si de familiara de texte pe teme identitare.
Abordata de aproape toti intelectualii romani care au contat – de la carturari enciclopedisti, scoliti in Europa (Cantemir), scriitori dotati cu intuitie si simt de observatie (Ion Ghica) la specialisti in stiinte socio-umane cu un instrumentar analitic elaborat (Draghicescu, Motru) sau filozofi, eseisti (Vulcanescu, Noica, Cioran) – tema identitatii se prelungeste – si cu succes – pina azi (Paleologu, Cristian Tudor Popescu, Patapievici). in unele dintre cazuri este mai mult o atitudine care genereaza tema, un fel de „bovarism identitar“, si as constata ca ea este, de cele mai multe ori, rezultatul comparatiei exasperante intre un Occident aflat suficient de aproape geografic pentru a legitima comparatia si imaginea contrastanta pe care spatiul romanesc o ofera privitorului incitat sa-i afle o explicatie. Cu un secol si jumatate in urma, Titu Maiorescu a vorbit despre „formele fara fond“ ca maladie a culturii romanesti, inclusiv a celei politice, Caragiale a ridiculizat in literatura lui aceasta maladie, in interbelic, E. Lovinescu a ela
