Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cămara secretă a prozatorului

Publicat in Romania Literara, vineri 19 ianuarie 2007 ·

Ţi se întâmplă uneori să cunoşti relativ bine un scriitor, să dialoghezi cu el vrute şi nevrute în mod constant, să mai ieşiţi şi la câte o bere, pentru ca într-o bună zi, pe nepusă masă, respectivul autor să publice un roman care să te lase literalmente cu gura căscată. Nimic din preocupările şi judecăţile care îţi deveniseră familiare ale agreabilului tău partener de discuţii nu se regăseşte în substanţa ficţiunii. Realmente ai sentimentul că, în pofida semnăturii de pe copertă, noua carte a fost scrisă de altcineva decât de persoana pe care erai convins că o cunoşti atât de bine. Întrebările fireşti pe care ţi le pui după prima uimire sunt când a avut timp prietenul tău să se documenteze atât de bine în domenii care păreau să îi fie cu totul străine şi, mai cu seamă, cum a putut să păstreze atât de bine secretul muncii sale, chiar şi faţă de persoanele foarte apropiate lui? Viaţa marilor scriitori (mai cu seamă cea a autorilor de ficţiuni) are o latură ascunsă, o cămară a creaţiei în care accesul este strict interzis chiar şi persoanelor din anturajul lor imediat. Acolo se află depozitate (în plicuri conţinând mii de fişe, în caiete de diferite mărimi şi culori, în fişiere de calculator sau în jurnale închise sub cheie) planuri de romane, profiluri de personaje, fişe de lectură, observaţii din viaţa cotidiană, pagini de fapt divers decupate din presă, mari revelaţii, vise, fantezii de tot felul, judecăţi estetice şi morale, gânduri politice, amintiri ieşite la suprafaţă printr-un capriciu al memoriei. Intrat într-un asemenea univers, cineva din afară este complet derutat, dacă nu şocat. Cum e posibilă ca formidabila coerenţă narativă să aibă la bază asemenea elemente? Totul seamănă cu aparenta harababură dintr-un atelier de electrotehnică în care intri şi priveşti uluit cum specialistul, foarte sigur pe el, îşi introduce mâna, fără să privească, în cutiile cu mii

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 5 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 4 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 5 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 4 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 5 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 7 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 4 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 13 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°