Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Super Fiscul – un horror de succes

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 21 ianuarie 2007 ·

Am observat că în ultimii ani, statul a început să îşi colecteze mult mai bine taxele de la populaţie. Băieţii s-au informatizat, s-au modernizat, au mărit penalităţile şi aşa au reuşit să crească procentul de încasări la timp a taxelor şi impozitelor. La nivelul Sibiului, cifrele spun totul. Eficienţă, nu glumă.

Nu ştiu însă, dacă să mă bucur sau nu.

Pe de o parte, stai şi te gândeşti că sunt mai mulţi bani în buzunarul judeţului şi, poate, cine ştie, nu toţi vor ajunge în buzunarele şefilor de localităţi şi vom avea drumuri mai bune, apă curată.

Pe de altă parte, mă gândesc la consecinţele pe care neplata taxelor le poate aduce. Ştiu că dacă nu plătesc la timp factura de gaz, mă trezesc cu penalităţi grase. Adică bani în plus, daţi degeaba. La fel şi cu taxe şi impozite la stat.

Băieţii de la Fisc vor să fie însă mai eficienţi şi să se iau după americani.

Am auzit recent o intenţie care mai mult mi-a produs neplăcere decât bucurie. În viitorul SF pentru mine şi mulţi ca mine, Fiscul va băga mâna direct în buzunarul meu, ca să ia banii care i se cuvin. Adică nu te mai aşteaptă la ghişeu. Pur şi simplu îţi ia banii din cont, imediat cum îi ai. Şi, cum multe salarii vin pe card, putem să ne luăm adio de la planuri, că are grijă Fiscul să plătim la timp.

Nu zic că e incorect. Doamne, fereşte! Vrem să fim corecţi, nu? Doar avem atâţia oameni corecţi la conducerea ţării…

Dar… Dacă Fiscul va lua banii fără să ne mai întrebe, atunci suntem în mare necaz. Pentru că nu ai mereu bani de toate. Şsi, amâni plata la taxe, pentru a păstra de mâncare, etc, chiar dacă iei penalizări. Numai că, foarte curând, Super Fiscul nu te va întreba dacă ţi-e foame, ci îţi va lua banii. Pur şi simplu. Doamne, fereşte!

Laurenţiu PARNICĂ

Am observat că în ultimii ani, statul a început să îşi colecteze mult mai bine taxele de la populaţie.

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 34 minute
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Tricolorii joacă ultimul meci înainte de Euro 2024, cu Liechtenstein. Ianis Hagi este pentru prima dată căpitanul României / Lovitura simbolică de start, dată de Marius Lăcătuş

News.ro acum 55 minute
Naţionala României întâlneşte selecţionata din Liechtenstein, pe stadionul Steaua, în ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. La confruntarea de vineri, Ianis Hagi poartă în premieră banderola de căpitan al tric

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 2 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 2 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Tenis: Anca Todoni s-a calificat în semifinale la Bari

News.ro acum 22 minute
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 125 Open delle Puglie, de la Bari. Anca Todoni (19 ani, locul 179 WTA) s-a impus în faţa jucătoarei germane Eva Lys (22 de ani, locul 143 WTA), după un meci ca

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Comisia Europeană afirmă că Republica Moldova şi Ucraina sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE. Ce urmează? Anunţul declanşează o cursă contracronometru din cauza Ungariei, care se pregăteşte să preia preşedinţia Consiliului UE

News.ro acum 3 ore
Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a anunţat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar p

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

Vremea

București
acum

29°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

24°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°