Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţi de profesie

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 25 ianuarie 2007 ·

Au vrut să-şi rotunjească veniturile prin furturi, dar acum trebuie să dea socoteală în faţa legii. Patru hoţi au fost prinşi de poliţiştii braşoveni în ultimele două zile. Unul dintre ei are 31 de ani şi este din Hălchiu. Bărbatul a furat în ultima săptămână din locuinţa unui consătean 1.200 de lei. Păgubitul a anunţat marţi Poliţia. Oamenii legii au început, imediat, cercetările şi l-au prins pe suspect la scurt timp de la primirea sesizării. Acum tânărul este cercetat, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Pentru aceeaşi infracţiune, s-a ales cu dosar penal şi un gălăţean, în vârstă de 53 de ani, care a încercat să fure de mâncare dintr-un magazin din Predeal. Bărbatul a intrat, marţi, în unitatea comercială, a ales mai multe produse alimentare şi a încercat să plece fără să plătească. Vânzătoarea a anunţat însă Poliţia. Oamenii legii au recuperat bunurile sustrase, în valoare totală de 75 de lei, şi i-au întocmit suspectului dosar penal. Alţi doi hoţi au fost prinşi, ieri, de către poliţiştii comunitari braşoveni în timp ce transportau şase roţi dinţate. Luaţi la întrebări de către oamenii legii, cei doi nu au putut justifica provenienţa respectivelor roţi. „Din primele cercetări efectuate de agenţii comunitari a rezultat faptul că roţile dinţate sunt specifice angrenajelor cutiilor de viteză ale locomotivelor. Suspecţii, în vârstă de 22, respectiv 43 de ani, din judeţul Covasna, au fost predaţi lucrătorilor Poliţiei Transporturi Feroviare pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale care se impun”, a declarat Marcel Chirilă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei Comunitare Braşov. Au vrut să-şi rotunjească veniturile prin furturi, dar acum trebuie să dea socoteală în faţa legii. Patru hoţi au fost prinşi de poliţiştii braşoveni în ultimele două zile. Unul dintre ei are 31 de ani şi este din Hălchiu. Bărbatul a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 7 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 6 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°