Prieteni de oriunde veţi fi fiind,

Mi-a adus Sidonia vreo şapte-opt cărţI, două juridice şI încă două de engleză. Vineri am sfârşit fascinanta Constancia a lui Carlos Fuentes. Mereu avem câte ceva de ascuns în “pliurile istoriei” personale. Pare un roman poliţist, dar dincolo de şirul faptelor în facerea?? etichetării, ca şi primul moment al citirii cărţilor lui Umberto Eco – Numele trandafirului – şi a lui Orhan Pamuk – Mă numesc Roşu – pe care le-am recitit altfel de fiecare dată, triunghiul dintre doctorul chirurg din Savannah, sudul Statelor Unite, şI nevasta acestuia, spanioloaica Constancia, şi actorul scenograf, om exilat, … suspansul, mai degrabă genealogic decât poliţienesc. Drama încleştării etichetărilor în viaţa celor nevoiţi să fugă, să emigreze, să-şI uite patriile dincolo de crizele profunde ale sufletului rămas acasă. Familii pribege. Destine ucise cu oameni rămaşiI în viaţă.

“Pecetluieşte-mă cu prietenia ta

Poartă-mă cu tine oriunde te-ai duce

Apără-mă cu privirea ta.

Poartă-mă cu tine ca pe-o relicvă

Din casa durerii…

Poartă-mă cu tine ca pe-o jucărie,

Ca pe-o cărămidă,

Pentru ca fiii noştri

Să nu uite să vină îndărăt.” E motto-ul.

Poate vă incit să o citiţi şI voi.

“să vii la mine doar în ziua morţii dumitale, ca să mă anunţi, aşa cum fac şi eu acum anunţându-te moartea mea. Asta e condiţia mea.”

(Apropos, ştiţI că de ziua mea, Iulian mi-a făcut cadou un blog al meu. Prea multă alergătură m-a făcut să nu apreciez, la timpul potrivit, noutatea – de fapt deja la modă – a blogului. Prin decembrie, când am povestit la Bucureşti cu prietenul Cezar Ioan, mi-a zis că-I necesar să ne facem blog-uri, că ne umanizăm, că prea dă Parchetul în noi cu DIIKOATE şi presa concurentă ne ponegreşte mai abitir decât dacă am fi fost deja dovediţi, condamnaţi. Am promis că şi eu, alături de