O oaste avida de victorie, dar privata de strategie risca sa fie infranta chiar si de un inamic inferior din punct de vedere numeric. Cam astfel se prezinta si postura in care se afla actualmente PD in cadrul lungului razboi civil purtat, pe viata si pe moarte, cu partenerul de guvernare liberal. Un raid de gherila a survenit intr-un moment in care PNL era preocupat de iminentul sau congres. Elena Udrea, muza generalisimului democrat, a amintit de un biletel exploziv ce ar convinge pe multi de faptul ca premierul Tariceanu este dispus sa eludeze legea pentru a salva un aliat apropiat. Demersul s-a dorit a fi lovitura de gratie menita a-l scapa, in cele din urma, pe Basescu de incomodul sau sef de guvern. Dar intr-o viata politica precum cea din Romania, caracterizata de o totala lipsa de rusine, speranta ca Tariceanu sa-si plece jenat capul si sa dispara apoi definitiv de pe scena politica a fost una cat se poate de naiva. Tariceanu nu este Emil Constantinescu, care marturisea, in iulie 2000, romanilor ca locul sau nu se gasea intr-o astfel de lume. În pofida urbanitatii sale, Tariceanu ramane un om de afaceri dur, care a reusit sa faca avere in conditii adverse, de dominatie pesedista. Alaturi de el se afla o echipa dotata cu mai mult sau mai putine calitati, iar cu totii au constientizat ca in amarul razboi purtat cu PD trebuie sa ramana uniti, altfel se vor duce de rapa. De gradul lor de coordonare si de viteza lor de reactie, respectiv de contraatac depinde surclasarea democratilor cu ocazia fiecarei manevre in parte.
În fruntea PD se afla doi primari si un ministru de Interne surmenat. Pare total improbabil ca acestia sa se intalneasca regulat in cadrul unor sedinte dedicate dezvoltarii unei strategii, dat fiind ca, de regula, conteaza doar cuvintele unui sef aflat la oaresice distanta, in palatul sau. Iar cand instructiunile sosesc in cele din urma, fie c
