Bîieşiţa n-are leafî absenţa se joacă de-a v-aţi ascunselea cu visele neîncepute nefăcute neterminate absenţa se joacă cu nenumăratele perechi de braţe nesupuse mulţimilor înălţimilor rotunjimilor absenţa se joacă de-a lungul şi de-a latul pereţilor încărcaţi de ciorchini de oameni şi de fotografii de-ale lor "băieşiţa n-are leafă" ş.a.m.d. un rege de operetă decorează un general în ţinută de gală pînă la femeia cu gherghef şi înapoi nu mai este decît un pas şi liftul sparge acoperişul teatrului şi uite cum trecem uşurel de la Naţional la Intercontinental Mişcarea cratimei între cuvinte din noi doi din mine adică unul vorbeşte prea mult cuvintele pe care le-am lăsat amanet acasă se întorc îmi astupă gura ochii urechile nu există nici un cuvânt pe care-aş schimba toate cuvintele - monedă de schimb şi muştiuc de fluier încît eu aş vorbi tu ai asculta noi am privi în timp ce trei maimuţe mici nemişcate cu ghirlande de surle şi tobe de ghitare electrice şi clavecine tac nu ne aud nu ne privesc La Ruine prezentatorul profesor critic poet care comite încontinuu erori de apreciere şi cere tuturor după şi mult prea tîrziu iertare copilul care doarme cu genunchii la gură şi fără pantofi în mijlocul zilei chircit într-o flanelă prea largă în firida unei clădiri interbelice lîngă nişte monezi dintr-un metal dubios şi care visează despre Josephine Baker la brîu cu salba ei de banane foarte reale ţăranca bătrînă deghizată în florăreasă care îşi comentează fiecare gest cu un singur cuvânt ferigi ferigi ferigi ferigi ferigi Aithér (A cincea ţarî) uite că mă întorc într-un oraş pe care nu-l mai cunosc pe care îl recunosc doar precum ai spus tu atît de bine un oraş a cărui identitate în numai două zile devine din ce în ce mai ireală - o irealitate imediată - îi suflu gândindu-mă la Blecher prietenului meu Jean-Christophe Lambert poet surrealiste mirat să descopere Europa în parcul Ci