Socialistul Michel Platini a obtinut victoria la alegerile prezidentiale, iar Mircea Sandu a intrat in guvern, navigind cu dibacie intre Est si Vest Daca fotbalul este un fel de politica, atunci se poate spune ca, la Düsseldorf, politica fotbalului a urmat un curs firesc. S-au luptat, pe scena alegerilor prezidentiale la UEFA, un liberal radical, pe nume Lennart Johansson, si un socialist populist, Michel Platini. Si dupa ce administratia plutocrata a lui Johansson a adus in vistieriile UEFA gramezi imense de bani, era logic sa vina un social-democrat ca Platini, sa redistribuie aceste fonduri (numai la comunisti se redistribuie saracia!). Analistii de sorginte politica ar putea continua rationamentul si altfel. Mandatul socialist al lui Platini va insemna un fel de recesiune financiara a fotbalului european. Vistieriile se vor goli si - fatalitate! - va veni la cirma un alt Johansson ca sa redreseze situatia si sa umple buzunarele. Nimic mai firesc, pe orice scena politica.

Daca fotbalul este un soi de politica, victoria lui Platini in fata lui Johansson inseamna ilustrarea unui principiu care vine (usor modificat) si de la voievodul Lapusneanu. Saraci, dar multi! Asa a cistigat si Mircea Sandu alegerile de la FRF, asa a cistigat si Blatter batalia politica pentru ciolanul FIFA impotriva aceluiasi Johansson. Este un adevar extras din sorgintea democratiei: Minerul Anina, egala cu Steaua. Angola, egala cu Brazilia. Malta, egala cu Germania. Cu alte cuvinte, conteaza mai mult numarul voturilor decit provenienta lor. A stiut-o perfect Mircea Sandu, acum doi ani, a invatat-o si Michel acum, calit alaturi de Blatter in parlamentele fotbalului. Platini a invatat destula politichie de la mentorul Sepp si credem ca stie bine ca victoria sa in alegerile de la Düsseldorf nu va insemna prea mult, daca nu va sti sa o si foloseasca asa cum trebuie. Politica (in general) si