Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tariceanu: "Aproape o lovitura de gratie"

Publicat in Romania Libera, marți 30 ianuarie 2007 · ·

Liderii PNL considera ca decizia PD de a merge separat la alegerile europene a fost un prim pas spre ruperea Aliantei D.A. Inainte de sedinta de ieri a Biroului Politic, mai multi lideri ai PNL au reactionat negativ la hotararea PD, afirmand ca in spatele acesteia s-ar afla presedintele Traian Basescu. Totusi, liberalii spuneau ca nu se vor implica in suspendarea sefului statului, constienti ca un asemenea demers le va aduce prejudicii de imagine.

Liberalii urmau sa formuleze o reactie, in cadrul unui Birou Politic intrunit ieri dupa-amiaza la Sinaia. Inainte de sedinta, presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a declarat ca decizia PD de a participa pe liste proprii la alegerile pentru PE "submineaza puternic Alianta", considerand gestul "o lovitura de gratie" pentru aceasta constructie politica. "Pentru mine nu este nici o surpriza decizia PD pentru ca, acum o saptamana, am avut o discutie cu colegii democrati care au venit foarte increzatori la mine sa anunte ca vor sa ramana la guvernare in ciuda presiunilor care au fost facute de la Palatul Cotroceni. Eu i-am intrebat: «Cat o sa va tina?» Iata ca am prevazut ce urma sa se intample. Nu au rezistat decat o saptamana in fata intentiilor presedintelui", a declarat Tariceanu. Potrivit liderului PNL, se confirma o "strategie alternativa" care nu are in vedere mentinerea Aliantei, ci "sabotarea" ei.

"Practic, prin aceasta decizie se anunta sfarsitul oricarui plan de viitor al Aliantei D.A.", a fost reactia lui Crin Antonescu, vicepresedinte PNL pentru strategii politice. El a sustinut ca se astepta la o asemenea decizie a PD si are si o explicatie pentru acest pas al democratilor: "PD s-a folosit de PNL in perioada 2003-2004 cand le era greu, cand erau presati de PSD si aveau rezultate slabe in sondaje. Acum, PD crede ca ii bate vantul in panze si considera ca nu mai are nevoie de PNL". In opinia lui Crin

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 3 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum 2 ore
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum 3 ore
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

Oferta lui Putin de încetare a focului este un ultimatum, reacţionează Zelenski

HotNews acum 2 ore
Oferta de încetare a focului formulată vineri mai devreme de preşedintele rus Vladimir Putin este un ultimatum, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce liderul de la Kremlin a cerut retragerea trupelor Kievului din cele patru

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 6 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Nuri Şahin este noul antrenor al Borussiei Dortmund

News.ro acum 38 minute
Fostul mijlocaş Nuri Şahin a fost numit, vineri, în funcţia de antrenor al echipei Borussia Dortmund. Fostul secund al lui Edin Terzic, care şi-a anunţat joi plecarea de la club, a semnat până în 2027. Fostul mijlocaş, care a jucat în total unspreze

Germania - Scoția, live text în primul meci la EURO 2024. România revine după opt ani la Campionatul European de Fotbal

HotNews acum 2 ore
Germania și Scoția fac parte din Grupa A, alături de Elveția și Ungaria. Germania-Scoția la EURO 24Foto: Hotnews Chiar dacă pornește ca favorită, Germania va trebui să rămână precaută împotriva unei formații a Scoției cu rezultate foarte bune în ult

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum 4 ore
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 6 ore
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

Vremea

București
acum

21°
vin.

18°/26°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

17°
vin.

16°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°