Un muncitor a murit şi un altul a fost grav rănit în urma unei explozii produse azi-dimineaţă la combinatul chimic Azomureş. Deflagraţia s-a produs la un rezervor de apă amoniacală, aflat în reparaţie. Autorităţile au început o anchetă pentru a stabili care a fost cauza producerii accidentului. Este primul accident de muncă de acest gen după mulţi ani.
Explozia s-a produs în timp ce doi angajaţi încercau să repare rezervorul de apă amoniacală. Unul dintre muncitori, Ioan Fărcaş, în vârstă de 52 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator, iar medicii din cadrul combinatului, împreună cu cei de la SMURD Târgu Mureş, nu au reuşit să-l resusciteze. Muncitorul lucra ca sudor la secţia de cazane, iar în momentul producerii accidentului executa o serie de operaţii de sudură de rutină. Cel de-al doilea angajat implicat în accident, Magyari Mihaly, în vârstă de 50 de ani, a fost rănit grav şi se află în prezent sub investigaţii la SMURD. Medicii nu s-au pronunţat încă dacă Magyari Mihaly este sau nu în afara oricărui pericol. " Pentru prima victimă, din păcate, nu am reuşit să facem nimic, iar a doua a fost transportată la spital cu un traumatism stomaco-abdominal, fracturi multiple la membrele superioare şi inferioare şi intoxicaţie cu amoniac şi urmează să fie supus unor analize mai amănunţite", a precizat Claudiu Boeriu, medic şef adjunct SMURD.
Eroare umană
Din fericire, deflagraţia nu a fost urmată de un incendiu, care ar fi avut urmări mult mai grave.
Liderul de sindicat al Alternativa 2002, Maria Dăndărău, a declarat că nu este clar cum o simplă sudură a putut cauza o explozie atât de puternică. "Acea intstalaţie nu era în funcţiune. Era un vas ce trebuia reparat şi a fost golit. În momentul executării lucrărilor de reparaţii, zona era izolată. Nu pot să-mi explic cum a fost posibil acest accident", a adăugat Dăndărău. Reprezentanţii Agen