"Noi vrem pamant!", spusera ei sau poate e o inventie de partid si de stat... Azi nu mai vor. Nu au ce sa faca cu el. Nu mai are cine sa-l lucre, parloagele’s intinse, batranii, prin curti.

Am intalnit un singur om, cam ciudat dupa vorba, dupa port, care voia o halca/falca de teren. Intrase in primarie cu hainele atarnand aiurea si cerea raspicat primarului bucata. Primarul i-ar fi dat-o pe loc, se vedea ca abia astepta sa scape de el. Era a nu stiu cata oara cand dadea pe acolo si primea invariabil acelasi raspuns. "Vino cu actele si ti-l dau." Majoritatea alesilor moldoveni conduc satele de dupa revolutie. E posibil sa fie niste descurcareti pentru ca localitatile botosanene arata oricum, dar nu rau.

DULCELE GRAI. Cam toti lucreaza cu programe pe bani europeni. Singura grija in privinta asta este obligativitatea prezentarii proiectelor noi in engleza. "De unde sa angajez eu unul care sa stie bine limba si sa vrea sa stea si pe sapte milioane la capatul pamantului? Asa ca de acum va trebui sa lucram cu firme de consultanta. Poate ca totusi ar fi mai simplu sa mergeti la un traducator autorizat. Ma gandesc si la asta." Limba e chestia care ii deruteaza cel mai tare. Strainatatea ii incurca. Peste 10% din populatie a plecat la lucru peste granita. Moldovenii au ajuns sa fie patroni in Italia, Spania, Grecia. Venitul anual al unora dintre ei se ridica peste 150.000 de euro. Frumusel, nu?! O data, de doua ori, de trei ori pe an, se intorc in satele lor sa-si viziteze batranii, cei care n-au vrut in ruptul capului sa-si lase gospodariile si sa traiasca in vile in care nu gasesc niciodata buda. Trec cu masinile lucioase printre carute, spargandu-si spoilerele prin gropile ulitelor. L-am vazut pe unul care a oprit langa o ciurda de copii si a deschis portbagajul. Le dadea bomboane cu ambele maini, radea si plangea. Dorul de mamaliga si de balega proaspata. "