Emilian Marcu Pe vremuri, mai ales in orasele - targuri, fie din Moldova, fie din alte zone ale tarii, nu exista balci (care era cu totul altceva decat iarmarocul), in care sa nu se afle la loc de cinste, papusile, si implicit, la vedere sau nu, papusarii.
Multimea de gura-casca inghesuindu-se, bland, se amuza, comenta, ba chiar arata si cu degetul, deci intr-un anume fel participa, activ, la acest spectacol, ce-i drept de-a dreptul grotesc de cele mai multe ori sau tragic alteori.
Papusile, cel mai adesea intr-o continua cearta se bucurau de toata atentia si de toate onorurile, fie ca erau hohote de ras, fluieraturi, comentarii pline de miez, cate o lasare de mana a lehamite si mai mereu cu cantece de copii, singurii de altfel care luau totul in serios.
Gestul de lehamite venea mereu dupa ce muschii de pe burta oboseau de atata ras. Era totusi un gest de lehamite si nu de scarba, era gestul de lasare in plata Domnului a "artistilor" ce capatau viata prin abilitatea papusarilor.
Dar nimeni nu tinea cont de ei, papusarii, ci numai de bietele papusi care dupa spectacol sau spectacole sfarseau la lada de gunoi pana ce la un nou spectacol, fie acestea "resuscitate" (reparate), fie altele noi, intrau in activitate. Era o trecere - in rezerva doar temporara. Dar rolurile nu se schimbau si nici reactiile publicului.
Din nefericire papusarii de altadata din targurile mici de provincie, astazi asista, cu tristete, la papusarii timpurilor noi, care cu tupeu, au parasit scena balciurilor mici si se dau in spectacol in balciul cel mare, in Bucuresti si uneori si la cate o televiziune din orasele mari ale Romaniei europene. Dar grosul, osanza balciului in care oamenii simpli nu se mai pot amuza unde se poate vedea cel mai bine de catre intreaga natiune decat pe micul ecran.
Saptamanal si uneori chiar si mai des avem parte de un as
