Nu am eu suflet de turist si, uite, cu toate acestea, am acceptat sa ma duc in India... Sigur, am ajuns pe vremuri si in Statele Unite, si in nu stiu cite alte tari, dar am fost din interese politice sau culturale, nu ca sa fac turism. De obicei, ezit sa intru in muzee, consider ca mai bine cunosti pictura din albume, iar inghesuiala din fata Mona Lisei ma scoate din sarite. Eram deja de multi ani la Paris cind am intrat in sfirsit la Luvru. Tirit de fiica-mea, care era eleva. Iar in turnul Eiffel nici prin gind nu mi-a trecut vreodata sa ma urc. Nu mai spun ca-l vad aproape in fiecare zi pe fereastra „atelierului“. N-am avut niciodata aparat de fotografiat. Cind un turist japonez imi cere sa-l trag in poza nu stiu exact unde trebuie sa apas. Japonezul se uita la mine ca la un barbar. Turismul cultural e o forma speciala a miscarilor de populatie, a noilor migratii masive care contribuie la mondializare.
Si m-am lasat tirit in India! Acum, la batrinete...
Ce-i drept, odata intrat in hotelul cu aer conditionat, am cautat tot felul de pretexte sa ramin in camera. N-am vizitat decit doua-trei temple. Si un sat cu palate, despre care voi povesti alta data, un sat magic... Am stat mai mult in camera de hotel, afara era ingrozitor de cald. in India, mi-am petrecut timpul citind despre India. L-am devorat pe Naipaul, care a luat premiul Nobel inaintea lui Norman Manea, l-am citit pe Rohinton Mistry, un romancier dickensian, fara pretentii postmoderniste, dar care m-a plimbat prin toata India si mi-a oferit posibilitatea sa cunosc aceasta tara suprapopulata mai bine decit daca m-as fi fitiit pe strazile Madrasului, de pilda, ori la Madurai, la Pondichéry, orase din Sud unde francezii au tot incercat sa-si injghebeze niste colonii pina cind au fost izgoniti de englezi.
-
Cind scoteam nasul din carti, mai ales seara, am avut ocazia sa cunosc cit
