Elevii de la Liceul Stefan cel Mare din Harlau au avut parte ieri de manifestari care i-au facut sa cunoasca mai multe din traditiile franceze. Dupa o colaborare de 14 ani dintre unitatea de invatamant ieseana si Colegiul Lacordaire din Franta, conducerea Liceului Stefan cel Mare, impreuna cu mai multe cadre didactice, au organizat manifestarea "serata franceza". Elevii si profesorii au fizionat filmul francez "Va, vis et deviens", alaturi de care in program a mai fost cuprins un moment de cantece frantuzesti.
Tot cu specific francez a fost si concursul gastronomic, dar si concursul - expozitie cu tema "La France dans mes yeux". Toate activitatile desfasurate au fost sub semnul prieteniei dintre cele doua licee, colegii din Lacordaire trimitand mesajul lor de prietenie tinerilor din Harlau. La serata franceza au participat, pe langa organizatori, si reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean, ai Centrului Cultural Francez, dar si ai comunitatii locale. Activitatea de ieri a venit in urma unei manifestari asemanatoare, organizata de colegiul francez cu o serata romaneasca ce a avut loc in luna noiembrie a anului trecut.
Elevii de la Liceul Stefan cel Mare din Harlau au avut parte ieri de manifestari care i-au facut sa cunoasca mai multe din traditiile franceze. Dupa o colaborare de 14 ani dintre unitatea de invatamant ieseana si Colegiul Lacordaire din Franta, conducerea Liceului Stefan cel Mare, impreuna cu mai multe cadre didactice, au organizat manifestarea "serata franceza". Elevii si profesorii au fizionat filmul francez "Va, vis et deviens", alaturi de care in program a mai fost cuprins un moment de cantece frantuzesti.
Tot cu specific francez a fost si concursul gastronomic, dar si concursul - expozitie cu tema "La France dans mes yeux". Toate activitatile desfasurate au fost sub semnul prieteniei