Recent, s-a inchis la Venetia expozitia Paradisul lui Tintoretto. Un concurs pentru Palatul Dogilor, ultima etapa, dupa cele de la Paris si Madrid, a unui inedit eveniment itinerant, organizat de Palazzo Ducale in colaborare cu Muzeul Luvru si Muzeul Thyssen-Bornemisza.
La 1582, Republica Venetiana a organizat un concurs deschis celor mai importanti artisti ai sai, pentru a inlocui fresca incoronarea Fecioarei, executata in 1364 de padovanul Guariento (1338-1369) si afectata grav de incendiul care izbucnise in 1577 in cea mai importanta incapere a Palatului Dogilor, Sala Consiliului Suprem. Expozitia curatoriata de Giandomenico Romanelli, Jean Habert si Maria del Mar Borobia Guerrero – care a avut ca loc de desfasurare chiar aceasta Sala istorica, inima vietii politice venetiene – a reprezentat concretizarea unui sugestiv proiect, anume de a „reconstitui“ pentru vizitatorul contemporan celebrul concurs de la 1582, inclusiv prin posibilitatea interactiva, pe suport multimedia, de a-si exprima „preferinta“ pentru propriul cistigator.
Printre „candidati“, Tintoretto (1518-1594), Paolo Caliari zis si Veronese (1528-1588), Palma il Giovane (1544-1628), Francesco Bassano il Giovane (1549-1592) au incercat, la vremea lor, sa interpreteze, dupa propria sensibilitate personala si artistica, complexa tema a Paradisului. Complexa nu numai prin istoria artistica, cit si prin „comanda“ politica subiacenta concursului: tema iconografica – ce urma sa fie transpusa de cistigator pe o pinza de dimensiuni gigantice, de sapte metri inaltime si douazeci si doi de metri lungime – trebuia sa configureze o legatura intre „ierarhia celesta“ si guvernul Republicii Venetiene.
in tema Paradisului, asadar, arta panteista a Serenissimei – amestec fara precedent de sacru si profan – putea gasi o emblema cu o uriasa forta sugestiv-persuasiva, tot astfel dupa cum, in Palatu