Pentru unii, sintagma poet-taran s-ar putea sa aiba nuante peiorative. Nu si pentru autorul randurilor care urmeaza, un poet autentic, care a fost si a ramas toata viata un lucrator al pamantului. Nascut si crescut intr-o familie de tarani din zona granicereasca a Nasaudului, cu o instructie scolara facuta mai mult din entuziasm, asezata fiind sub semnul obligatiilor si indeletnicirilor rurale, Vasile Dancu a descoperit intuitiv poezia si o practica neintrerupt de peste 40 de ani. Este un autodidact, cu vaste lecturi din poezia romana si universala. Colaboreaza la prestigioase reviste literare (Steaua, Tribuna, Romania literara), dar continua sa locuiasca si sa lucreze in Runcu-Salvei, acolo unde a asternut pe hartie aceste marturisiri discret autoironice, dar si de o dramatica luciditate. (Radu Constantinescu)

Candva, un sculptor si-a intitulat o carte autobiografica Am plecat din sat. Eu, daca as avea cat de cat har de povestitor, as boteza-o pe a mea Am ramas in sat.

M-am nascut in anul cand Polonia a fost sfartecata de cei doi uriasi rechini si, o data cu asta, a inceput marele macel. Primele amintiri le am din perioada de sfarsit a razboiului. Tata, fiind dus de horthysti la munca in Germania, s-a intors in toamna lui patruzeci si sase fara jumatate din talpa piciorului drept. Ajunsese prizonier intr-un lagar din Belgia. De acolo trimitea acasa carti postale dintr-o hartie foarte lucioasa, probabil cerata ca sa reziste la umezeala. Cenzura il obliga sa scrie cu litere mari de tipar, pentru a putea fi citite usor. Eu incercam sa copiez, pe putinele petice de hartie existente in casa noastra, acele litere. Un frate si o sora, mai mari decat mine, mi-au spus ca ceea ce fac se numeste scris. Erau chiar uimiti de cat de bine o fac. Dupa un timp, mi-au explicat cum se numeste fiecare semn.

Intr-o toamna tarzie, probabil prin noiembrie, m-am