- Diverse - nr. 264 / 2 Februarie, 2007 Specific perioadei de toamna-iarna sunt infectiile acute ale cailor respiratorii superioare, pneumoniile si gripa. Dar nu orice raceala inseamna si gripa. Gripa este o infectie acuta virala foarte contagioasa, cu poarta de intrare respiratorie, care afecteaza intregul organism, produsa de virusul gripal. Este cea mai importanta dintre virozele respiratorii atat prin raspandire, cat si prin severitate. Epidemiile de gripa apar de obicei in sezonul rece, dar pot exista imbolnaviri in orice perioada a anului. Boala este grava atat la nivel individual, cat si populational, orice epidemie de gripa evoluand in paralel cu o crestere a mortalitatii. Sursa de infectie este reprezentata strict de bolnavii cu diverse forme de infectie acuta. Modalitatea de transmitere directa este predominanta, deoarece virusul gripei are o rezistenta scazuta in mediul ambiental. Transferul virusului catre persoanele receptive se realizeaza prin picaturile de secretie nazo-faringiana sau saliva, care ajung in aer prin vorbit, stranut, tuse, ras ... Modalitatea de transmitere indirecta este posibila prin obiecte proaspat contaminate. Receptivitatea fata de gripa este generala, toate grupele de varsta putand fi afectate intr-o epidemie, cu precizarea ca exista grupe cu risc crescut de a se imbolnavi (copiii, varstnicii, gravidele, bolnavii cronici, persoanele imunodeprimate s.a.). Manifestarile bolii apar de obicei brusc, dupa 1-3 zile de la infectare, si constau in: alterarea starii generale, oboseala, febra (39-40°C) instalata brusc, frisoane, transpiratii, dureri de gat, dureri musculare, cefalee (dureri de cap), dureri la nivelul globilor oculari si lacrimare, secretie nazala abundenta, stranut, uneori epistaxis (sangerare nazala), raguseala, tuse (cel mai frecvent uscata), scaderea poftei de mancare, greata cu/fara varsaturi. In caz de evo