Costica, de 92 de ani, si Marina, de 79 de ani, s-au casatorit pentru a primi cei 200 de euro pe care statul ii ofera fiecarui cuplu hotarât sa-si oficializeze relatia. Banii primiti vor fi folositi de cei doi pentru a-si pregati inmormântarea in satul natal, Gradistea de Vâlcea, unde traiesc intr-o casa care n-a avut niciodata curent. Costica si Marina nu se uita deci la televizor si recunosc ca nici nu stiu cum ii cheama pe seful statului sau pe cel al guvernului. Pentru ei nici nu conteaza, fiindca nimic nu ar mai putea sa le schimbe viata, iar pensiile sunt ca si inexistente. Guvernele, indiferent de culoare, au incercat sa-i cumpere pe saracii României cu ajutoare umilitoare si mariri de pensii ridicole, adaugându-le lunar bani de câteva pâini. Parlamentul i-a ignorat permanent pe acesti oameni, ferindu-se de ei ca si cum saracia ar putea deveni molipsitoare. Consiliile judetene si locale s-au ocupat la rândul lor mai mult cu propria chivernisire decât cu problemele sociale din zonele pe care le pastoresc. Presedintii postdecembristi nu s-au plimbat nicicând prin locurile uitate de lume, unde nu exista curent, unde nu ajunge salvarea, iar scolile s-au desfiintat de mult. Iliescu ajungea la sate - chiar daca nu la cele mai indepartate - fiindca acolo erau votantii sai. Fostul activist comunist incerca sa-i convinga ca e la fel ca ei, „sarac si cinstit“, dar in cei 12 ani petrecuti la Cotroceni i-a lasat pe discipolii sai mai tineri, mai oportunisti si cu porniri capitaliste sa-si faca afaceri profitabile si averi impresionante pe seama statului. Constantinescu, desi poza in Alexandru Ioan Cuza, nu s-a plimbat nici el vreodata cu ocaua mica printre ministri sai, plecând din fotoliul prezidential cu coada intre picioare, „invins de Securitate“, fara sa fi fost vreodata interesat, altfel decât electoral, de soarta celor mai saraci cetateni ai sai. Basescu ocoleste s