Braşovenii au reuşit anul trecut să economisească aproximativ 400 de milioane de euro, clasându-se pe locul patru în topul judeţelor „econoame”, după Bucureşti, Cluj şi Constanţa, potrivit unui raport al Băncii Naţionale a României.
Românii au economisit, anul trecut, aproape 13 miliarde de euro, adică, 600 de euro pe cap de locuitor. Potrivit unui raport realizat de Banca Naţională a României, cei mai economi au fost bucureştenii care au reuşit să pună deoparte 2.450 de euro pe cap de locuitor. Suma economisită la nivelul capitalei şi al judeţului Ilfov reprezintă o treime din totalul înregistrat la nivel naţional.
Mai puţini bani au reuşit să pună deoparte prahovenii, argeşenii, dar şi locuitorii judeţelor Bacău, Bihor şi Mureş. În aceste judeţe, media economiilor pe cap de locuitor nu depăşeşte 500 de euro. Cele mai mici sume, adică mai puţin de 200 de euro, se regăseau, la finele lui 2006, în conturile deschise în judeţul Giurgiu. Braşovenii au reuşit anul trecut să economisească aproximativ 400 de milioane de euro, clasându-se pe locul patru în topul judeţelor „econoame”, după Bucureşti, Cluj şi Constanţa, potrivit unui raport al Băncii Naţionale a României.
Românii au economisit, anul trecut, aproape 13 miliarde de euro, adică, 600 de euro pe cap de locuitor. Potrivit unui raport realizat de Banca Naţională a României, cei mai economi au fost bucureştenii care au reuşit să pună deoparte 2.450 de euro pe cap de locuitor. Suma economisită la nivelul capitalei şi al judeţului Ilfov reprezintă o treime din totalul înregistrat la nivel naţional.
Mai puţini bani au reuşit să pună deoparte prahovenii, argeşenii, dar şi locuitorii judeţelor Bacău, Bihor şi Mureş. În aceste judeţe, media economiilor pe cap de locuitor nu depăşeşte 500 de euro. Cele mai mici sume, adică mai puţin de 200 de euro, se regăseau, la finele lui 2006, în conturile desc