Am ajuns la Liteni in zi de praznic. Pe ulitele satului-oras, batranele aduceau cosuri mari, de nuiele, de la biserica-monument, ctitorita de boierul Liteanu. Mai jos, vechiul conac zacea in paragina. Centrul circular, cu circumferinta de 20 de metri, era colorat de copiii care ieseau de la scoala. La primarie era doar secretarul. Si secretara.
Edilii fusesera invitati la hramul bisericii boieresti. "Esti de-aici, din sat?", m-a intrebat o femeie la vreo 50 de ani chiar in fata primariei, in timp ce asteptam sa apara ceva autoritati locale de la praznic. Cu o curiozitate specifica omului de la tara, nedumerit de aparitia unui strain in mijlocul comunitatii lui.
PE ULITA ORASULUI. "Nu", zic eu. Ne-am zambit reciproc. Apoi i-am amintit ca Liteni este oras. "Da, suntem oras. Dar nu stiu cum s-a votat. Ca noi n-am fost de acord. Le convine lor, ca iau bani mai multi. Daâ noi n-avem apa, n-avem gaze, n-avem canale. Uita-te pe ulita sa vezi ca n-avem nimic de oras. Noi platim mai mult." Si asta cam asa era. N-a fost singura liteneanca suparata pe statutul de oras al satului sau. Am mai intalnit si altii. Si nici Liteni nu e singurul sat-oras din tara care se confrunta cu astfel de probleme. Nici aspectul, nici conditiile de viata, nici mentalitatea locuitorilor nu reusesc sa faca din Liteni un oras.
OPTIMISM DE EDIL. "Avem fabrica de lapte, cu cateva zeci de angajati, spitalul, Liceul Varnav Liteanu, care poarta numele fostului boier si are trei corpuri de cladire. Mai avem scoala de la Roscani. In Rotunda sunt doua corpuri de cladire-scoala care au statut separat. La Corni si la Silistea sunt scoli cu clasele I-VIII. Avem posta", ne-a explicat secretara primarului de la Liteni cu mandrie. Si viceprimarul, Tomita Onisii, ne-a spus ca de fapt orasul va beneficia in curand de apa curenta, canalizare si gaze. Si ca se fac eforturi sustinute in acest sens.
