De curand, un tanar pe care-l cunosc, Dragos Bucurenci, si-a facut un fel de "outing" politic. A pledat pentru reinvierea stangii in lumea romaneasca, s-a declarat el insusi om de stanga, a vorbit despre teoria lui Marx ca despre instrumentul care-l ajuta sa cunoasca lumea. Scandalul pe care l-a starnit, mobilizarea "greilor" gandirii filozofice romanesti impotriva lui trebuie sa-l fi surprins extraordinar de tare. Daca a vrut sa epateze un pic, efectul a fost, in orice caz, cu mult mai mare decat cel la care ar fi avut dreptul sa se astepte, si a fost mai curand un efect pervers. In cursul polemicii declansate, tanarul autor a fost nevoit sa se radicalizeze ceva mai mult decat intra in vederile lui, sa arunce si el nume sonore, sa faca si el un pic de teorie. In realitate, raportat la mediul care-i serveste cu adevarat drept patrie, opiniile sale erau mai curand conformiste.
Intelectual foarte citit si foarte inteligent, autor, de curand, al unui interesant document de viata interioara, Bucurenci traieste, asemenea multor artisti din generatia sa, intr-o lume paralela cu cea romaneasca. Lumea sa e mediul intelectual si artistic cosmopolit, postmodernizat, idealist, activist pentru diverse cauze, de la ecologie la feminism, antiglobalist, anticapitalist, anticorporatist produs de exasperarea unei vieti occidentale imbelsugate, dar monotone, imbecilizate de reclame, de televiziune, de un stil de viata fara orizont spiritual. In Occident, aceste tendinte reprezinta normalitatea in lumea artistica. Am avut adeseori ocazia sa traiesc in astfel de medii universitare sau artistice, in care America e considerata un adevarat imperiu al raului, un "stat talharesc", cum il numea o poeta, pe cand Cuba si China sunt, cu cea mai mare ingenuitate, date drept exemple de protectie sociala si de armonie comunitara. Am cunoscut un artist vizual roman care si-a luat ca model poli