Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patrulaterul negru, in actiune (de Andreea Pora)

Publicat in HotNews, joi 8 februarie 2007 ·

Votul la Legea referendumului a oficializat coalitia antiprezidentiala, care a trecut de la faza declaratiilor si a unei retorici comune la actiuni concrete. PSD, PRM, PC si PNL si-au dat mana pentru a putea face mai usoara demiterea lui Traian Basescu, argumentand ca modificarile nu il vizeaza pe presedinte, ci un principiu de drept: cel al simetriei.

Ipocrizia are insa picioare scurte si este usor demonstrabila. Timp de patru ani nici unul dintre aceste partide nu a dat vreun semn ca ar fi deranjat de faptul ca pentru demiterea presedintelui Iliescu, de exemplu, ar fi necesare voturile majoritatii celor inscrisi pe liste, motiv pentru care n-au facut niciun gest pentru schimbarea Legii referendumului.

Revelatia au avut-o abia acum si, nu-i asa, doar intamplator coincide cu actiunea de suspendare. Mai mult, in 2005, cand PD a dorit sa modifice procedura de demitere a presedintilor consiliilor judetene, de la doua treimi, cum era in lege, la majoritate simpla, opozitia a sarit ca arsa, racnind ca “regulile nu se schimba in timpul jocului”.

Atentie, Curtea Constitutionala i-a dat dreptate si a decis ca noua prevedere se aplica din 2008 incolo! Sa fi uitat eminentii juristi ai patrulaterului negru faptul ca exista un precedent care le contrazice argumentatia?

In al doilea rand, semnaturile pentru suspendare au fost stranse inainte sa existe si motivatia juridica, ceea ce in opinia unor constitutionalisti inseamna antepronuntare, fapt care ar lovi de nulitate absoluta sesizarea catre Curtea Constitutionala.

Aparitia pe scena politica a acestei noi coalitii nu surprinde decat intr-un singur punct: alaturarea liberalilor. Faptul ca indivizi precum Iliescu, Vadim sau Voiculescu isi unesc fortele pentru inlaturarea lui Basescu este in logica evolutiei partidelor pe care acestia le reprezinta.

Cei care au

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas

News.ro acum 2 ore
Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a anunţat poliţia de stat din Arkansas, citată de Reuters.

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 12 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 11 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 11 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Cod roşu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în judeţe din sudul ţării, inclusiv în Capitală

Mediafax acum 54 minute
ULTIMELE ȘTIRI Apple amână lansarea funcțiilor A.I. în Europa, din cauza regulilor UE. Restul lumii va beneficia de upgrade în cursul anului 2024 Ministerul slovac al Apărării depune plângere penală împotriva fostului premier pentru oferirea de avio

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 11 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 11 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 10 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum o ora
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 9 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°