Nimic nu mai e la fel de limpede pe scena publica, nici la noi si, dupa cum reiese din dezbaterile gazduite de diverse publicatii internationale, nici in lumea larga. Contextul politic din ce in ce mai confuz si mai tensionat genereaza reactii dintre cele mai imprevizibile din partea intelectualilor de pretutindeni si are ca efect imediat estomparea vizibila a opozitiei intre dreapta si stinga (se exclud, desigur, ambele extreme).
Cunoscut ca avanpost traditional al stingii, prestigiosul saptaminal Le Nouvel Observateur din 15 februarie a.c. pune in discutie motivele pentru care intelectualii francezi – in marea lor majoritate recunoscuti ca fiind „de stinga“ – vireaza in ultima vreme spre dreapta, afirmindu-si, precum Alain Finkielkraut, sustinerea pentru candidatul dreptei, Nicolas Sarkozy. Argumentele la care recurge Bernard-Henri Lévy – unul dintre cei mai mediatizati intelectuali francezi – pentru a-si motiva refuzul de a-l diaboliza pe Sarkozy, desi recunoaste ca „stinga este universul meu fondator“, sint de bun simt si nu cred ca s-ar incumeta cineva, indiferent de orientarea politica si de optiunile ideologice, sa conteste faptul ca rolul intelectualului este „de a interpela si nu de a acompania“ un candidat sau altul.
Remarcabil mi se pare ca, in toate interventiile gazduite de Le Nouvel Observateur, nuantele si civilitatea polemicilor fac din fiecare opinie in parte un spectacol fascinant de idei. Este posibil, asadar, un schimb tensionat de replici, care sa nu se transforme intr-un atac meschin si dizgratios la persoana. Este posibil, asadar, ca optiunile politice diferite sa nu declanseze acte de linsaj mediatic, cum se intimpla adeseori pe malurile Dimbovitei, ci doar dezbateri necesare, lipsite de insulte gratuite si de inscenari penibile. Este posibil ca un intelectual de stinga precum Bernard-Henri Lévy sa declare ca respin
