* Diamantul sîngeriu / Blood Diamond (SUA, 2006), de Edward Zwick.
"Eu aici am o mică problemă", îi spune Leonardo DiCaprio la telefon lui Jennifer Connelly, în timp ce stă rezemat de o stîncă, sub soarele Africii, cu un glonte în el şi cu un comando de mercenari nemiloşi pe urmele lui. Galanteria lui DiCaprio e în marea tradiţie hollywoodiano-hemingwayană a "graţiei în situaţii limită" (vitejii hiperbolice expediate cu un eufemism, probleme de viaţă şi de moarte tratate ca nişte probleme de stil) şi, în principiu, ar trebui să-i meargă la inimă oricărui spectator care vrea să vadă gesturi de efect şi vrea să audă replici flamboaiant-laconice şi nu vrea să se maturizeze - care, cu alte cuvinte, chiar are organ pentru cinema. La originea acestei tradiţii stă, desigur, Bogart (deşi Sergiu Nicolaescu v-ar spune, probabil, că la origine stă el, cu a sa replică "Un fleac, m-au ciuruit."), iar personajul interpretat de DiCaprio în Diamantul sîngeriu este un personaj bogartian - un traficant de diamante din Sierra Leone, care pretinde că n-are nici un Dumnezeu în afara propriului interes, dar care, la momentul adevărului, se dovedeşte capabil de nobleţe. Problema e că nici momentul, nici personajul, nici filmul nu conving. Explicaţia cea mai simplă ar fi că DiCaprio nu e Bogart. DiCaprio a muncit serios la rolul ăsta (pentru care e nominalizat la Oscar): a mai pus nişte muşchi pe gracila sa făptură şi pare capabil să demonteze şi să reasambleze o puşcă-mitralieră şi-n somn; atunci cînd tratează cu africanii nu vorbeşte engleza normală, ci pidgin, şi ochii lui se mişcă tot timpul în căutarea unei ocazii sau a unei ieşiri. E la nivelul lui maxim de energie (nivelul la care l-a ţinut Martin Scorsese pe durata a două filme întregi: Aviatorul şi recentul Cîrtiţa) atunci cînd se tîrguieşte îndîrjit cu un pescar (Djimon Hounsou) care-l poate conduce la un diamant de dim
