IN MEMORIA LUI VLADUT Am auzit: unii nu vor sa mai citeasca despre astea! Nu vor sa mai auda sau sa vada. Prefera sa-si puna mainile la ochi, la urechi, ca si cum astfel nenorocirile ar disparea! Dar ele nu dispar doar pentru ca nu vrem noi sa le vedem! Ele sunt si-si fac de cap in voie, pentru ca nimeni nu vrea sa le bage in seama. IN MEMORIA LUI VLADUT Am auzit: unii nu vor sa mai citeasca despre astea! Nu vor sa mai auda sau sa vada. Prefera sa-si puna mainile la ochi, la urechi, ca si cum astfel nenorocirile ar disparea! Dar ele nu dispar doar pentru ca nu vrem noi sa le vedem! Ele sunt si-si fac de cap in voie, pentru ca nimeni nu vrea sa le bage in seama.

Multi sunt plictisiti de subiectul copii disparuti! Si imi ajung la urechi comentarii de genul: "Iar? Da’ nu v-ati saturat? Ati epuizat subiectul!". Ce n-au inteles acestia este insa ca nu este vorba despre un subiect, ci despre o problema. Si despre o problema vorbesti pana se rezolva. Iar daca presa vorbeste se produce un soi de cutremur care ii face pe oameni sa actioneze, iar unda se propaga de la opinca pana la vladica. De-aci si tremurul... Dar daca lucrurile nu s-au rezolvat pana la ultima unda, doar urmatorul cutremur ar mai putea pune lucrurile in miscare. Si stiti ce nu-i corect? Daca publicul s-a plictisit sa auda, autoritatile nu-si mai dau osteneala sa mai vada!

De exemplu...peste cateva zile se face anul de cand am fost anuntati ca s-a inchis cazul cu un NUP si o declinare de competenta. Nu am cum sa uit data, pentru ca era chiar ziua de nastere a lui Vlad. Am fost instiintati o data cu presa. Deci media era intaratata si cu ochii pe caz. Apoi, cu camerele pe noi, am sustinut pe unde era cineva sa ne auda, cat de imorala era acea solutie si cat de penibile erau motivatiile pe care era construita. Asa ca in scurt timp s-a redeschis cazul. Ati mai auzit de-atunci ceva? Nu! Nici