I-a sunat ceasul, la miezul noptii. Astfel s-ar putea spune despre un barbat de 54 de ani din municipiul Braila, Petrus G., care in noaptea de simbata, spre duminica, la ora 24.00, s-a aruncat la etajul III al Spitalului Judetean, din salonul in care era internat. Lipsa acestuia a fost observata de asistentul de serviciu, care, in timp ce-si facea rondul, a remarcat faptul ca in rezerva in care barbatul fusese internat era deschisa fereastra. Cind s-a uitat pe geam, in curtea interioara in care dadea fereastra, asistentul a vazut trupul pacientului, intins pe dalele de piatra si a dat alarma. Personalul medical l-a luat imediat pe barbat si l-a transportat in camera de garda, unde, timp de aproape o ora, s-a incercat resuscitarea, insa fara folos. In aceste conditii, s-a anuntat Politia.
"Pacientul era internat in sectia de reanimare a spitalului nostru. In jurul orei 0.00, s-a aruncat de la fereastra salonului in care era internat, de la etajul III. Cum statea singur in rezerva, nimeni nu a observat ce face acesta si nu a putut sa-l opreasca. Dupa incercari de resuscitare care au durat 50 de minute, s-a constatat decesul pacientului", ne-a declarat dr. Horia Dragoi, purtator de cuvint al Spitalului Judetean.
Potrivit primelor date ale anchetatorilor, este posibil ca pacientul sa fi luat decizia de a-si lua viata ca urmare a suferintelor prin care trecea. Acesta suferea de o infectie urologica foarte puternica si fusese internat in data de 7 februarie cu diagnosticul de soc septic, marasm fiziologic si sifilis in stare avansata. Acesta avea instalate doua furtune de drena, pe fiecare parte a corpului cite una, avea anemie si dureri cumplite.
"Probabil ca acest lucru l-a marcat si l-a determinat sa recurga la acest gest extrem, de a-si lua viata. Investigatiile continua, pentru a se stabili cu certitudine cauzele producerii decesului,