Hai sa admitem ca la inceputul inceputului, desi e greu de precizat cand a fost acesta, clasa noastra politica era toata o apa si un pamint. Toata lumea avea aceleasi ambitii, in general nelegitime, pentru ca politica la noi inseamna a avea o renta enorma pe seama statului, doar ca unii avusesera ocazii mai multe, iar altii ocazii mai putine. În acest peisaj admit, de dragul impartialitatii, ca nu era mare diferenta intre Traian Basescu si ceilalti, nici el nu s-a abtinut, ca si domnul Iliescu, altfel autodeclarat cel mai onest politician roman, de la a-si cumpara o casa de la stat, pe un pret mai bun, nu de pe piata. Dar conjunctura a facut astfel incat anticoruptia a devenit tema lui de campanie intr-un moment greu pentru el. Hai sa admitem ca in 2004, dupa multe batalii cu PSD, prea multi cai fusesera ucisi sub Basescu, si singura lui solutie a fost sa-l incalece pe cel pe care i l-am oferit noi, cel al anticoruptiei.
De atunci incoace, situatia s-a schimbat simtitor. Basescu, odata in sa si in aplauzele multimii, a vrut si vrea un al doilea mandat. Vehiculul, care a fost initial poate doar un instrument de supravietuire politica a devenit, din necesitate, un animal sfant, care nu mai poate fi sacrificat, are viata lui si il antreneaza pe presedinte intr-o multime de situatii dificile, inclusiv cu aripa pro-renta din propriul sau partid (care nu e cea a lui Emil Boc, ca sa fie clar). Nu mai conteaza daca orgoliul sau onoarea il tin pe Basescu in sa cu stindardul in mana. Discutia asupra sinceritatii lui e inutila. Stindardul a devenit al lui, el este urmat sau nu dupa cum il tine. Ca atare, caderea lui Basescu, ca si a stindardului sau, personificat perfect de personalitatea donchisotesca a Monicai Macovei (care in zilele din urma a primit, fara sa ceara, noi declaratii de sustinere nu doar de la Comisia Europeana, al carei veritabil purtator de cuvant a fost
