Occidentul asista surprins la o adevarata ofensiva economica si diplomatica a Chinei in Africa. Liderul de la Beijing, Hu Jintao, abia s-a intors din cel de-al treilea turneu pe “continentul negru” de la venirea sa la putere, in 2003. Obiectivul sau: dublarea schimburilor comerciale cu Africa pana la plafonul de 100 de miliarde de dolari in 2010. Chinezii patrund peste tot, chiar si in tari ce pareau sa graviteze etern in jurul vechilor puteri coloniale din Vest.
Desi considerat continentul cel mai sarac al planetei, Africa poseda uriase bogatii naturale - petrol, gaze, minereuri, lemn - atat de necesare Chinei, aflata intr-un adevarat galop economic. Pentru a le obtine, chinezii nu se incurca in problemele legate de democratie si respectarea drepturilor omului. Cuvantul lor de ordine e pragmatismul.
In cele opt state africane pe care le-a vizitat, Hu Jintao a pozat in omul providential. Pe unde a trecut, a promis credite avantajoase, anulari de datorii, scutiri de taxe si programe de constructii de strazi, spitale, scoli. In Mozambic a dat unda verde construirii noului stadion national de fotbal, in Seychelles s-a angajat sa ridice un nou sediu Adunarii legislative. In Sudan, spre dezamagirea occidentalilor, liderul chinez nu a facut presiuni asupra omologului sau, in vederea stoparii tragediei din Darfur.
Cadourile nu au putut sterge, in anumite tari, impresia localnicilor ca ofensiva economica a chinezilor seamana ca doua picaturi de apa cu neocolonialismul. In Zambia, pentru a evita manifestatiile ostile, Hu Jintao si-a anulat vizita programata la o mina condusa de compatrioti de-ai sai, unde in 2005 o explozie a ucis 50 de bastinasi. Dupa ce sindicatele miniere s-au plans ca investitorii chinezi exploateaza la maximum, dar platesc prost, Hu a trebuit sa dea asigurari ferme ca Beijingul “nu a impus si nu va impune altor tari practici inechita
