- Diverse - nr. 30 / 14 Februarie, 2007 Suntem nevoiti a repeta ca ideea de proprietate privata asupra padurilor la noi nu are o baza strict juridica si ca orice pretentie de a intra, individual, in posesia avutiei lasate de stramosii nostri, este cel putin discutabila. Sa nu se uite ca generatii la rand au fost improprietariti (si) cu paduri in diferite moduri - si avem exemplele fondurilor bisericesti, ale regimentelor de graniceri, ale composesoratelor, ale manastirilor etc. Adaugam aici si caracterul ilegal - niciunde practicat in Europa - al prevederii Legii nr.18/1991, prin care orice individ poate dobandi sau poate fi pus in posesia unui hectar de padure, prin marturia (declaratia) a doi martori (?!). Ramanand statornic in opinia noastra, incercam totusi sa prezentam un punct de vedere cu privire la o posibila reglementare juridica a drepturilor ce se cuvin celor care ar dobandi legal proprietatea asupra unei suprafete paduroase de pana la 10 hectare. Avem in vedere oportunitatea unui act normativ prin care sa se asigure, anual si gratuit, o cantitate de lemn viitorilor proprietari de padure. Este clar ca nu poate fi vorba de o reglementare folosindu-ne de metoda parchetatiei, data fiind intinderea redusa a suprafetelor cu padure proprietate privata. Se poate lua in considerare numai cresterea medie anuala a padurii respective, care in conditii concrete nu poate depasi 2-3 mc in paduri de foioase, si pana la 4 mc in paduri de rasinoase. Cu privire la fructus, lemnul respectiv poate fi considerat ca uzufruct. In viziunea contemporana, padurea nu da numai lemn, ci si produse secundare. Urmasii presupusilor proprietari de padure - care recurg chiar la demolarea economiei Romaniei pentru a dobandi o suprafata impadurita in scop de exploatarea si distrugere imediata, fara a lua in considerare urmarile catastrofale in plan national ale acestor actiuni - vor pretind