In urma cu aproximativ un an, nu putini au fost cei care au aplaudat revival-ul cinemaului autohton, un revival recunoscut ca atare si de critica de specialitate din tarile civilizate. Cu toate ca aplauzele nu numai ca n-au incetat, ba chiar s-au intetit (A fost sau n-a fost? primit cu elogii in Franta, Moartea domnului Lazarescu in mai toate topurile de final de an in SUA), la fel de multi au tras aer in piept si au incercat sa afle, si pe buna dreptate, daca cinematograful romanesc „adevarat a-nviat“ sau avem parte doar de niscai „intimplari fericite“ (copyright stim noi cine). intrebat, la momentul respectiv, am raspuns semet ca nici vorba de intimplare, am pornit-o pe drumul cel bun, au revoir les enfants, ne vedem la anu’ la Cannes, Venezia, Berlin, de-acum stim drumul, ce dracu’!
Poate la Vintu de Jos, daca ne luam dupa rezultatele de la CNC, dar sa nu divagam...
Sint primul care recunoaste ca s-a entuziasmat prea repede (meteahna veche), dar tot primul care sustine ca nu poate fi condamnat de nici un tribunal din lume – cu toate gunoaiele si azucenele de anul trecut, strivite de alde Porumboiu, Muntean sau Giurgiu, viitorul cinemaului neaos se anunta rozaliu, asa ca da, mi-am imaginat ca in „promotia“ 2007 voi regasi numele sus-numitilor, plus alde Caranfil, Mungiu, Puiu sau vreun debutant cu cojones.
Da, mi-am imaginat ca dinozaurii, maimutele si sacalii se vor ascunde prin birloguri si nu vor indrazni sa se afiseze dimpreuna cu premiantii. Da, mi-am imaginat ca vor urma niste ani in care se vor face filme, mai mult sau mai putin stralucitoare, dupa puteri, dar filme, cu care sa nu-ti fie rusine, nici acasa, nici aiurea. Aiurea!
Am spus ca pot fi acuzat de naivitate, dar nu de prostie... Am uitat, o clipa, unde traiesc – in tara lui nimeni, unde pe vremuri ciordeam de nevoie, iar azi ciordim din principiu, tara unde statul poa