Dora Pavel
Captivul
Editura Polirom, Colectia „Fiction.Ltd.“,
Bucuresti, 2006, 246 p.
in ultima vreme, prozatorul roman pare sa fi intuit solutia justa pentru a intra in gratiile publicului, fara a neglija insa nici preferintele criticii, care nu mai sint totusi atit de importante ca inainte de 1989. Din 2005 incoace, atentia criticii tinde sa lase deoparte proza derizoriului, indreptindu-se catre romanele maximalismului tematic, formula imprecisa dar functionala, cuprinzind romane precum Christina Domestica de Petru Cimpoesu, Proorocii Ierusalimului de Radu Aldulescu, Derapaj de Ion Manolescu, Ordinea de Alexandru Ecovoiu, Mesi@ de Andrei Codrescu sau Cruciada copiilor de Florina Ilis. Premiile si reeditarile curg in directia acestei categorii de scriitori, inca preocupati de stil, constructie, tematica de anvergura si nepasatori la mofturile cititorilor „lenesi“, dar avind la indemina mijloace sofisticate de a-l seduce. Cartile valoroase de aici se recruteaza.
Captivul, romanul Dorei Pavel, se integreaza in aceasta categorie, abordind cu dezinvoltura teme extrase dintr-un orizont de factura modernista: absurdul aglutinant, nebunia, textul cu valoare de mise en abyme, experimentul artistic dus la consecinte extreme, sondarea unor psihologii tarate.
La acestea se adauga o amprenta contemporana care tine de reliefarea accentuata a sexualitatii debordante a personajelor (in Captivul, aceasta trece in plan secund) si de denuntarea potentialitatilor destructive ale implinirii iluziei, ale inserarii fictiunii in mundaneitate. Dupa succesul avut de autoare cu Agata murind, critica a fost parca mai rezervata in a sublinia meritele celui de-al doilea roman, desi acesta e mult mai bine construit, cu o intriga mult mai captivanta si generoasa simbolic, generind un fir narativ mult mai bine strunit. Scriitura cistiga un plus d
