Specializata in teatru, cinematografie si literatura, Monica Ghet s-a remarcat dupa 1989 printr-o publicistica politica nonconformista, subtil opozitionista, gest rar intr-un Cluj crispat cind vine vorba de revolte, reverentios fata de inaintasi, obedient fata de traditie si prudent cu liberalismele antinationaliste.
Monica GHET
Orbul vremii. Forme ale culturii antitotalitare in Romania. 1945-1971
Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2006, 234 p.
Clujul, cum se stie, nici presa de opozitie nu a reusit sa articuleze ca lumea, necum actiuni transante de autodefinire regionala, in ciuda faptului ca isi revendica si acum orgoliul de a fi ramas o „capitala a Transilvaniei“, dupa ce i-a sabotat pe greco-catolici, a contribuit decisiv la sciziunea ortodoxa din Ardeal si s-a lasat intrecut de Bistrita, Sibiu sau Oradea in privinta dinamicii economice si investitionale – ca sa amintim doar evenimentele cele mai recente.
Letargia e paradoxala, fiindca orasul a dat multe victime Revolutiei (Calin Nemes, care s-a sinucis mai tirziu, fiind reprezentativ pentru incapacitatea unui loc de a-si asimila eroii). Tot aici s-a consumat disidenta Doinei Cornea, ocultata si ea, laolalta cu firave incercari de articulare institutionala radicala, cum a fost Tribuna Ardealului a lui Marino, stinsa din lipsa de sustinere locala (care a fost insa foarte vivace in propulsarea lui Funar sau in ridicarea Caritasului la inaltimea unui instrument mistic al mesianismului economic autohton). Cert e ca vocile libere ale Clujului (Alexandru Vlad, Ion Muresan) s-au scolit in alta parte, universitarii au ramas in expectativa, blestemul locului continuind sa fie un soi de conservatorism prudent, ingindurat si resentimentar, impartit intre lentoarea ardelenismului atavic, autohtonizant si xenofobia liberala, revopsita oportun in culorile mai luminoase ale Uniunii
