Nimfa Ekhô se indragostise de Narkissos, iar acesta nici n-o baga in seama. intr-un tablou de Poussin, nimfa il priveste pe Narcis in timp ce doarme. intr-un alt tablou, al unui englez mai putin cunoscut, J.W. Watterhouse, mitul e mai explicit: Narcis nu doarme, ci se contempla in apa unui piriu. Nimfa il priveste cu ochi galesi. E foarte frumoasa. Si trupesa. Narcis e autist, cum ar zice Tania Radu, si ar avea dreptate de data aceasta. Dar nimfa nu are notiuni de psihiatrie. Deznadajduita, fuge intr-o pestera si se lasa sa moara de foame. Trupul ei frumos piere vazind cu ochii. Slabeste in asa hal incit nu mai ramine din ea decit vocea. Striga in nestire numele lui Narcis.
Obsedat de propria sa imagine, Narcis incearca s-o atinga cu degetele. Cu buzele. Bildibic! Cade in apa si se ineaca.
in general, scriitorul nu e un autist. Iar daca e, in zilele noastre a invatat sa inoate. Cind iese din apa trage cu urechea si-l incinta si cel mai mic ecou la opera sa.
-
Dupa ce Horia-Roman Patapievici a devenit presedinte al ICR, m-am dus la el in audienta, pe Aleea Alexandru. Era de datoria mea sa incerc sa salvez revista al carui redactor-sef eram – Seine et Danube. Nu m-am mirat ca n-o vazuse pina atunci. Nu era revista Institutului: Buzura n-ar fi acceptat in ruptul capului sa finanteze o revista condusa de mine. Asa ca Virgil Tanase, in momentul acela director al Centrului Cultural Roman din Paris, facuse rost de subventii din „fondul pentru imagine“ bugetat de Ion Iliescu. Revista avea deci o origine proasta. Nesanatoasa. ICR-ul nu voia s-o subventioneze. Ceea ce nu mi s-a spus de-a dreptul. Sau poate ca Patapievici nici nu stia cind am discutat despre revista... M-am intors la Paris si m-am luat cu alte treburi. intr-o scrisoare, am intrebat ce s-a hotarit. N-am primit raspuns. Mai grav e ca in regulamentul intern al ICR-ului scrie acum ne
