Autorul crede ca poate sa rezolve, cu un hocus-pocus al gandirii lui naive, neexersate, probleme care framanta omenirea de mii de ani.
Volumul Poezii, erezii si taine (Bucuresti, A. M. Press, 2006) al lui Nicolae Popescu cuprinde teorii nastrusnice versificate, unele inspirate de filmele SF:
"Eu cred ca Pamantul/ Nu e singura planeta/ Locuita/ De fiinte rationale,// Eu cred ca multe alte planete/ Sunt locuite/ De extraterestri,/ Cum ne-am obisnuit sa-i numim. // Eu cred ca acestia au venit/ Demult/ Pe Pamant.// Eu cred ca acesti extraterestri/ Sunt materiali,/ Sunt ca si noi!/ "Dupa chipul si asemanarea noastra"!" (Eu cred).
Alte teorii tin de o conceptie mistica asupra existentei:
"Sufletul poate, lesne, a iesi din om/ Si spiona Nemarginea Tariei,/ Cum se decorpora Napoleon,/ Taman, la fix, in miezul bataliei.// Somele, toate-s un "morman de GAZDE"/ De spirite ce-adesea-si schimba soma/ desi e-acelasi chip brazdat de brazde/ Alt spirit te priveste din aceeasi soma!" (Suflete si intrupari).
Iar altele sunt pur si simplu ininteligibile si nu pot fi clasificate:
"Atunci cand ansamblurile suflet-om vor putea accesa liber/ la memoria tuturor radacinilor de suflet cu suporti decedati/ se va produce INVIEREA MORTILOR." (Asa fi-va).
Dar toate ilustreaza un mod stangaci, usor caraghios, de a filosofa. Autorul crede ca poate sa rezolve, cu un hocus-pocus al gandirii lui naive, neexersate, probleme care framanta omenirea de mii de ani. Dar, bineinteles, nu rezolva nimic si nici macar nu izbuteste sa relanseze discutia, intrucat aluneca in ridicol. El isi da seama (dupa cum reiese din prefata) ca este un versificator, nu un poet. Totusi, persevereaza in compunerea de poeme (filosofice), sperand, probabil, in sinea sa ca lumea il va contrazice, exclamand: "Vai, sunteti prea modest!".
Sa revenim insa asupra "versificarilor". Umor
