Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Azi se deschid plicurile pentru aeroport

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 16 februarie 2007 ·

Ieri a fost ultima zi în care au putut fi depuse oferte privind proiectarea, construcţia şi operarea viitorului Aeroport Internaţional Braşov - Ghimbav. Până la orele prânzului fusese depusă numai o ofertă, cu toate că 23 de firme au cumpărat documentaţia descriptivă de licitaţie. Autorităţile n-au precizat de la cine anume s-a primit oferta, numele companiei urmând a fi anunţat după deschiderea plicurilor, azi, după ora 11.00.

Printre cei interesaţi în a cunoaşte oferta Consiliului Judeţean se află firme din România, Germania, Canada, Austria, Portugalia, Italia, Turcia, Israel şi Marea Britanie. Pe lângă documentaţia depusă de una din cele 23 de firme, cei de la Tav Airport Holding, Istambul, Turcia, au trimis o adresă la Consiliul Judeţean prin care cer să fie păsuiţi câteva zile până pot depune oferta tradusă în limba română. „Dacă nu va fi depusă decât o ofertă până joi, la ora 24.00, atunci Comisia de licitaţie - al cărei preşedinte este Aristotel Căncescu şi din care fac parte membri ai Executivului CJ, specialişti în finanţări şi în industria aeroportuară, precum şi câţiva consilieri judeţeni - va decide dacă se va accepta oferta, şi cu acea firmă vor fi derulate negocierile sau va fi organizată o altă rundă de selecţie de oferte. La fel, aceeaşi comisie va hotărî dacă va acorda timpul necesar de depunere a ofertei firmei din Turcia”, ne-a declarat consilierul judeţean independent Iancu Augustin Vespasian, membru în comisia de licitaţie. Deschiderea ofertelor va avea loc astăzi, la orele 11.00. Dacă nu va mai fi organizată o altă selecţie de oferte, atunci un rezultat al actualei licitaţii va fi dat, spune consilierul judeţean, în maxim 10 zile. Reamintim că în data de 26 februarie, la sala 120 din Consiliul Judeţean, va fi organizată dezbaterea publică asupra Planului Urbanistic Zonal (PUZ) al aeroportului.

Cine s-a interesat de aeroport @

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 2 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 51 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Israelul susține că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetățenie franceză și mexicană. Mesajul lui Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 57 minute
Israelul susține, vineri, 24 mai, că a recuperat corpurile a trei ostatici care au fost duse în Gaza după ce au fost omorâți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, transmite Reuters şi AFP. Armata israeliană (IDF) a precizat că trupurile lui

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum 2 ore
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°