Asa cum exista fiinte umane talentate ori, macar, aflate in posesia unei combinatii de insusiri care le aduc gloria, tot asa exista locuri, spatii geografice si (fara indoiala) spirituale, care par predestinate sa produca talent sau, macar, sa-l intretina si sa-l perpetueze. In asemenea locuri, artistii se simt mereu inspirati; le place sa "ancoreze" acolo si, daca trebuie sa plece mai departe, isi amintesc adesea si vorbesc cu drag de viata lor pe acele plaiuri. Facandu-i si pe ascultatori sa le indrageasca.
Mai ales ca oricine a trait oricat de putin intr-un astfel de loc are ceva unic de povestit despre el si despre oamenii lui - fiindca, intotdeauna, la originea atractiei pe care o exercita spatiul respectiv sta sau a stat un om sau un grup de oameni. Care a stiut sa adune in jurul sau energiile celorlalti; care a izbutit sa le ofere un tel meritand orice efort; care s-a priceput sa-i indrume spre victorie sau, din cand in cand, spre remize onorabile. Orasul numit Piatra Neamt si omul numit Ion Coman, secondat un timp si inlocuit apoi de omul numit Eduard Covali, au alcatuit candva, pe la inceputul anilor 1960, o combinatie ideala din care a rezultat fenomenul numit Teatrul Tineretului. Un teatru prin care au trecut aproape toti actorii mari si multi dintre regizorii importanti ai Romaniei. Un teatru-laborator, un teatru-scoala, un teatru-simbol. Un teatru unde orice artist al scenei isi dorea sa ajunga.
Despre marirea si decaderea (din variate pricini, "tranzitia" nefiind cea din urma) acelui loc miraculos care a fost Teatrul Tineretului din Piatra Neamt am mai vorbit - si nu o data; n-am putut nici eu sa ma sustrag vrajii. Nu am sa reiau acum istoricul avatarurilor institutiei, cu entuziasmele si sperantele iscate de succesivele schimbari "la varf" si cu animozitatile, dezamagirile si iar sperantele ce au urmat. Voi spune doar ca actualul
