Sint un simplu spectator. Printr-o intimplare, pe care nu stiu daca trebuie s-o consider fericita sau nu, am fost la piesa de teatru care s-a jucat simbata, 10 februarie, la Maria Filotti. Este vorba, dupa cum si afisele ce impinzesc orasul o indica, de una dintre comediile lui Tudor Musatescu, Sosesc deseara, in regia lui Mihai Bisericanu. Ca orice spectator constiincios am vrut sa nu par caraghios si m-am dus la Biblioteca sa citesc daca nu toata piesa macar un act ca sa am ceva habar de personaje, de spatiu, timp si actiune.
De multe ori mi s-a intimplat sa merg la teatru cu prietenul meu si sa rid cu pofta alaturi de ceilalti in timp ce pe chipul prietenului meu nu aparea nici macar un ziimbet. Si de cite ori nu s-a intimplat ca la final sa iesim din sala exprimindu-ne intr-un mod atit de diferit! O, Doamne, incit dupa ce am vazut impreuna "Visul unei nopti de vara" pe care el caracterizat-o lapidar ca fiind o interpretare abuziva a unei constiinte intentionat perverse sau o amintire degenerata a unui Shakespeare necitit de la un capat la altul, am decis sa nu ma mai duc niciodata cu el la vreo piesa, pentru ca in timp ce el debita insidios batjocurile acelea eu m-am simtit lezat in insasi fiinta mea. Mi-era rusine sa-i spun ca mi-a placut piesa, personajele, interpretarea lor, felul in care au jonglat cu emotiile noastre, ale spectatorilor, bineinteles excluzindu-l pe el, ca m-am simtit doar un pic bruscat, amenintat, ridiculizat atunci cind in preambul personajul acela ciudat, seful spiridusilor, imbracat cu o mitoasa, a insinuat ca toti sintem niste perversi si obsedati aruncind ulterior toate soaptele libidinoase ale spiridusilor in constiinta noastra somnolenta. Dar am ris si asta a fost bine. Acum, daca stau sa ma gindesc bine, gestul acela cu limba de la inceput l-ar fi amuzat pe Shakespeare. Si cit am ris la sfirsit si cit am aplaud
