Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa barfelor

Publicat in Timpolis, luni 19 februarie 2007 ·

* Valul de schimbari, permutari si reasezari din Politia timiseana si, mai nou, si de prin o parte din Parchetele locale scoate la iveala dosare care, in ultimii ani, par sa fi cazut prin fisiere uitate de vreme. Un astfel de dosar scos acum la lumina dupa vreun an si jumatate de stat pe tusa se spune ca ar fi si cel privitor la o parte din fosta conducere a societatilor timisene de stat profilate pe imbunatatiri funciare. Astfel, daca o parte din cercetarile complicatului labirint al afacerilor penale care au facut ca inundatiile din 2005 sa aduca in Timis romantismul Venetiei si-au urmat cursul firesc, o alta parte, zice-se, ar fi fost data la dos. Si asta pentru ca facea legatura cu un mare grande stangist din domeniul agriculturii, care acum tine discursuri moralizatoare despre afacerile penale ale actualilor. Ramane de vazut daca politistii si procurorii vor juca pana la capat sarba redeschiderilor de dosare.

* Fara nici o sansa de scapare dupa intalnirea de gradul III cu task-force-ul de control al Politiei Timis e seful Sectiei 2 Politie Timisoara. Acesta cica este obligat sa sune retragerea din functie, dupa ce s-ar fi constatat ca oamenii din subordinea sa au fost gasiti cu tot felul de hartii neinregistrate. Iar cativa ofiteri, spun colegii, n-au intocmit nici un dosar penal cat a fost de lung anul 2006. Dar ciresele de pe tort au fost niste procese-verbale, in jur de 1.000 la numar, pe care un politist ar fi uitat sa le trimita in debit la Primarie. Cu atatea fapte de vitejie ale subordonatilor, se spune ca seful sectiei isi va semna cu manuta lui demisia. * Un semn bun daca ne gandim la “nazdravaniile” de la aceasta sectie, din anii trecuti, ramase netaxate. Sa ne amintim de scandalurile din era 2000 - 2004, cand la Sectia 2 erau politisti care nu miscau un deget impotriva unui patron de bar, in ciuda plangerilor si sesizarilor facute impotriv

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Emoții pentru elevi. Astăzi, 25 iunie 2024, începe proba scrisă la Evaluarea Națională

Ziua Constanta acum 43 minute
Marți, 25 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională. 6103 absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la limba și literatura română în cele 116 centre de examen din județul Consta

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost eliberat. Australianul putea face până la 175 de ani de închisoare

Wall-Street.ro acum 9 minute
"Julian Assange este liber" şi a părăsit luni Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a dezvăluit WikiLeaks după anunţarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia ameri

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Elevii vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Care sunt nemulţumirile invocate

Mediafax acum 47 minute
Membrii Uniunii Elevilor Reprezentanţi şi ai Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Protestul se va desfăşura marţi. Elevii sunt nemulţumiţi de propunerea de statul al elevului avansată de minister.

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum 2 ore
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

ONU a publicat principalele "principii" pentru combaterea dezinformării online

News.ro acum 49 minute
ONU şi-a prezentat luni "principiile majore pentru integritatea informaţiei", care vizează în primul rând combaterea dezinformării online, în special prin regândirea modelului publicitar al platformelor şi reţelelor de socializare, informează AFP. "

Lucrări pe A1 şi pe A3. Circulaţia este restricţionată în mai multe sectoare

Mediafax acum 30 minute
Circulaţia maşinilor este restricţionată în mai multe sectoare ale autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti şi pe autostrada A3. Pe mai multe porţiuni ale drumurilor se fac lucrări de reparaţii. Operaţiunea se desfăşoară marţi.

Două municipii din România, incluse în „topul fericirii". Ce oraș conduce clasamentul

Ziare.com acum 8 minute
Un nou studiu prezintă orașele în care locuitorii sunt cei mai fericiți din lume. Printre acestea se află și două municipii din România. Cluj-Napoca și Brașov sunt primele orașe din România care au ajuns în topul fericirii, conform unui studiu care

Coaliţia se reuneşte pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, cu două variante de lucru, 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin

News.ro acum 17 minute
Coaliţia PSD-PNL se reuneşte, marţi, de la ora 10.00, pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, în urma ultimei discuţii dintre cele două partide rămânând două variante de lucru, cu 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin. Premierul Marcel

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
vin.

17°/31°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

19°/24°
joi

20°/24°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

18°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/34°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°