Una dintre trasaturile cele mai pregnante ale culturii politice romanesti pare sa fie capacitatea simultana de a nu observa evidentele si de a sustine cu entuziasm lucruri care nu exista.
In afara de partizanii PNL, nici un actor public nu da semne ca ar fi constatat si apreciat dinamica sociala si economica fara precedent inregistrata in ultima perioada si care nu poate fi separata analitic de activitatea Guvernului. Presedintele si opozitia deopotriva, ca si intelectualii ori comentatorii din presa cred in schimb ca inegalitatile din societate se adancesc, ca saracia capata dimensiuni ingrijoratoare, ca nivelul de trai al pensionarilor scade alarmant.
In acelasi timp, cu exceptia marginala a purtatorilor de cuvant ai PRM si UDMR si a catorva universitari, aproape toata lumea - sondaje de opinie, presedinte, PNL, disidenti liberal-democrati, PD, PSD, PC, editorialisti, analisti si activisti civici - exalta virtutile curative ale "votului uninominal". Chestiunea este socotita intr-atat de importanta incat cateva partide au depus in parlament proiecte de lege in acest sens, iar Traian Basescu vrea sa-i consacre un referendum. Lasand deoparte adoptarea si revizuirea Constitutiei, nici o alta materie nu s-a mai invrednicit pana acum de un asemenea tratament de exceptie, nu a fost considerata demna de a fi supusa probei democratiei directe. Care ar fi meritele, atat de pretioase, ale "votului uninominal"? Acesta ar fi - ni se spune - instrumentul privilegiat de reforma a clasei politice, pentru ca ar fi in masura sa stabileasca o relatie directa si responsabila intre alegatori si alesi. Cetatenii ar urma sa voteze oameni concreti, pe care ii vor putea trage la raspundere si penaliza, si nu liste anonime de partid asa cum se intampla in actualul sistem. Doua vor fi consecintele: pe de o parte calitatea intelectuala, profesionala si morala a parlamentarilor
