Cu ocazia editiei din acest an a Berlinalei a fost proiectata o versiune restaurata a monumentalei serii pentru televiziune din anii 1979/1980 a lui Rainer Werner Fassbinder, Berlin Alexanderplatz. E vorba de ecranizarea romanului omonim al lui Alfred Döblin, opera de capatii a literaturii germane din secolul al XX-lea. Romanul relateaza povestea unui fost detinut si proxenet, care nu isi poate gasi fericirea in aceasta lume a anilor douazeci si a carui viata salbatica este doar o uvertura, uvertura mortii.
Pe linga intriga solida, romanul are de oferit si fragmente savuroase din pestrita atmosfera locala din clasele de jos ale Berlinului epocii. Farmecul local este mereu observat in Berlin, fiind un intermediator de autenticitate. Si tocmai intr-un astfel de oras, pe care istoria l-a pus de mai multe ori sub semnul intrebarii, nevoia de autenticitate este imposibil de confundat. Berlinul se afla pina astazi in cautarea unei semnificatii, dincolo de Prusia si de Imperiu, dincolo de Al Treilea Reich si dincolo de RDG.
- Fassbinder, cronicarul
Dar ce anume din acest roman i-a suscitat interesul lui Fassbinder, genialul regizor prea devreme plecat dintre noi, a carui perioada de glorie a fost in anii ’70? Febrilitatea, nemarginirea, tragicul si fatalitatea, o melancolie germana a declinului fascinau tot mereu opinia publica in Germania divizata. Oamenii credeau ca in izbucnirea colectiva a acestor emotii puteau recunoaste expresia timpurie a catastrofei istorice din 1945 provocata de national-socialism. In special in anii ’70, in care dezbaterea intelectuala era dominata de marxismul vulgar, exista mereu nevoia privirii abisale indreptate catre un romanticism rasturnat la nivel istoric si politic. In deceniul in care extremismul de stinga al intelectualilor fusese dus ad absurdum de dezastrul terorismului RAF, s-a ajuns si la redescoperi