La sala Etaj 3/4 de la Teatrul National este deschisa expozitia Ioanei Batrânu. Asa cum ne-am obisnuit si pina acum, impactul picturii ei este puternic. O expozitie bogata, un univers din care debordeaza, intr-o ampla desfasurare, energii exprimate navalnic, ca un clocot interior, asa cum le-a trait artista. Toate acestea s-au concretizat in pinze de felurite dimensiuni, in teme variate – pe unele le regasim de mai multi ani in preocuparile sale, altele sint noi –, dar totul in pictura sa devine spectacolul captivant al unei lumi vazute sau imaginate.
Ioana Batrânu vine la aceasta intilnire cu publicul dupa un an de bursa petrecut in Germania, la Bamberg. Prima tentatie pe care o avem este sa incercam sa descoperim in ce masura contactul cu o cultura a ordinii si a rigorii, cu o istorie ce se numara in secole si care si-a pus amprenta asupra orasului, aduce noutati in limbajul picturalitatii sale.
Raspunsul imediat este da si nu. Fecioarele din Bamberg, asa cum le-a descoperit in celebra catedrala gotica de aici, capata viata si energie sub penelul sau. Frumusetea arhitecturii gotice este transparenta, proportia si monumentalitatea acestor personaje sint lucruri pe care Ioana Batrânu tine sa le sublinieze. Dar de aceasta data, in viziunea sa, asupra acestor vechi sculpturi in piatra s-a abatut suflul miscator, clocotul care pulseaza in tot ceea ce este viu. Drapajul parca freamata, ele, fecioarele, devin personaje surprinse intr-un moment de repaus. Intilnirea Ioanei Batrânu cu vechea si statornica emblema culturala a Evului Mediu, ce dainuie impietrita peste veacuri, capata viata. Un dialog prin care, asemenea ucenicului vrajitor, ea anima aceasta lume, o face sa pulseze sub ochiul sau scrutator, face ca spiritul ei sa devina un partener credibil in ochii contemporanilor. In acelasi timp, aceasta lume, cu legile si rigorile sale, ii solicita o ad
