O educaţie centrată pe elev - cum stipulează mai toate noile documente şcolare româneşti actuale, în concordanţă cu acelea europene şi, de fapt, mondiale - nu prea mai are a face, după opinia mea, cu heirupismul funcţionăresc curent la fiecare sfîrşit de semestru din şcolile noastre.
Deşi au trecut ani buni de la abolirea scriptică a comunismului, cînd destui oameni ai şcolii se plîngeau de imixtiunile obraznice şi neavenite ale politicului în pedagogie, faptic încă operează o bună rubedenie a acelui amestec, anume un fel de contorsionare (mergînd, vai, pînă la crasă subordonare!) a pedagogicului; acum nu provocată de domeniul politic, ci de acela administrativ....
Fiindcă idiosincrasiile faţă de birocraţie îmi blochează priceperea, (mă) întreb: de ce e mai importantă o hîrtie predată la ora h - termenii de alint gen "fluturaşi" folosiţi de managerii-femei de astăzi în locul acelora utilizaţi de directorii-zbiri de odinioară nu schimbă realitatea! - decît o şansă acordată-n plus, fie şi-n ultimele secunde ale semestrului, unui elev aflat într-o situaţie delicată? Oare completatul fără cusur şi la timp al catalogului să fie scopul ultim al pedagogiei? Oare controlul calităţii - sintagmă care deja dă fiori atîtor colegi! - să urmărească mai degrabă dosarele policrome şi portofoliile doldora ale cadrelor didactice decît procesele subtile ce se petrec, sub îndrumarea lor atentă, în minţile tinerilor români aflaţi pe băncile şcolilor?...
Pînă (îmi) voi răspunde la toate aceste întrebări verificînd personal, pe propria-mi piele, adică, noile grile de evaluare pe care le pritocesc zilele acestea mai-marii din minister şi din inspectorate spre a-şi acoperi aria de activitate cuprinsă în magica formulă "implementarea reformei în sistemul de învăţămînt", incitat de cele pătimite în liceul unde predau în ultimele zile ale primului semestru din aşa-numitul "
