Banalitati solemne, dintre cele care se rostesc la inmormantari, sunt reluate de autoare cu entuziasm, asemenea unor descoperiri proprii.
Beatrice-Silvia Sorescu este autoarea unui volum - Concert in si bemol, Craiova, Ed. Contrafort, 2007 - care cuprinde poeme simpliste si desuete, foarte asemanatoare cu textele romantelor. In mod inexplicabil, unul dintre criticii care ii prefateaza cartea, Marian Barbu, sustine ca autoarea propune "o poezie moderna". Nici urma de modernitate. Citind versurile, le "auzim" cantate de o dizeuza planturoasa si ragusita, intr-un restaurant cu candelabre si scaune plusate:
"E-atat de mult de cand ne-am cunoscut...!/ Eram copii, in nopti tarzii, la poarta,/ Am cantarit cu tine lumea toata/ Pentru-o clipa, parca, ne-am placut.// Suntem la fel si-acum, ca-ntaia oara,/ Mireasma soaptelor e peste tot./ Iar amintirile incet coboara,/ In turma lor, sa le opresc, nu pot.// Ai fost un inger ce mi-a stat in cale/ Si m-a ferit de-nversunate ape.// iubirea ce ti-o port e-atat de mare,/ Ca Universul nu o poate-ncape" (Poveste in doi).
Ca si in romante, realitatea e infrumusetata facil, pe baza unor retete din secolul nouasprezece (folosite si de Rica Venturiano in compunerea declaratiilor sale de dragoste pentru Zita). "Ingeri", "raze", "altar", "stele" - in asemenea termeni poetizeaza Beatrice-Silvia Sorescu existenta. Este un fard ieftin si strident, care nu il poate impresiona decat pe un cititor necultivat:
"O sa lipsesc acum, la nunta ta,/ Dar voi trimite-un inger sa vegheze,/ Ca stelele pe cer sa fie treze/ In clipa sfanta, cand vei spune "da"./ O sa lipsesc acum, cand esti mireasa;/ Dar raza bland-a lunii te-o-mbia,/ Fii vesela, de-argint e nunta ta,/Nici o femeie nu e mai frumoasa!// Noiembrie-a tesut din raze sfinte/ Covor pufos de frunze, spre altar./ Iubirea mea, azi ti-a adus-o-n dar,/ S-o porti cu tine
