La sfîrşitul săptămînii trecute, Profesorul Virgil Cândea a fost chemat la Domnul Hristos, pe care l-a slujit o viaţă, cu mijloace maurine şi isihaste. Posesor a patru licenţe (Filosofie, Drept, Filologie şi Teologie), acest spornic erudit - şi patriot - a fost deopotrivă martorul şi victima unei epoci ostile. Nu l-am cunoscut amănunţit, adică nu l-am frecventat, nici în sala de curs, nici în casa bucureşteană, unde adunase o legendară colecţie bibliofilă. Am profitat însă de razele prezenţei sale intelectuale. Sub comunism, proximitatea unor Anton Dumitriu, Dumitru Stăniloae sau Virgil Cândea s-a dovedit salvatoare pentru formaţia celor de vîrsta mea. Stilul lor de a fi devenea principalul nostru aliat în tentativa, "subversivă", de a redescoperi Tradiţia. Prin simpla lor hărnicie livrescă, calitatea scrisului şi pertinenţa lor aristocratică, asemenea figuri admirabile transformau fantoma României de odinioară în cea mai vie dintre speranţe.
Mezin al generaţiei interbelice, Virgil Cândea ar fi putut realiza performanţe la fel de eminente în studiile clasice, bizantine, sud-est europene sau medievale. A sondat adîncimea fiecăruia dintre aceste cîmpuri conexe, fără să se poată fixa. N-a găsit nicăieri liniştea, protecţia instituţională ori stabilitatea profesională de care marile înzestrări au nevoie, pentru a înflori. Şi asta pentru că opţiunile sale de fond se aflau în contradicţie obiectivă cu priorităţile ideologiei bolşevice. Dacă nu s-ar fi născut în 1927, ci cu vreo zece ani mai tîrziu, comuniştii l-ar fi anexat ca produs propriu. Numai că, la instalarea terorismului de stat, tînărul acela era deja cîştigat de partea "Rugului Aprins". Întrunea toate datele "reacţionarului" care trebuie azvîrlit în gulag, sub pretextul "reeducării".
Pentru a evita necazurile "duşmanului de clasă", Virgil Cândea a comis sinuoase compromisuri. Din păcate, a fost r