Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taximetriştii, siliţi să fie politicoşi şi să se îmbrace cu gust

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 27 februarie 2007 ·

Şoferii de taxi trebuie să se pregătească pentru a face faţă noilor reguli impuse de autorităţile locale. Activitatea de taximetrie a ajuns din nou în atenţia Consiliului Local, aleşii intenţionând să modifice Regulamentul pentru această activitate. În şedinţa de ieri s-a pus pentru prima dată problema modificării acestui regulament şi impunerii unor condiţii mai stricte pentru cei care vor să practice taximetria.

Totul a pornit de la declaraţiile consilierului local PD Ciprian Chiricheş, care a promis că va ridica această problemă în plenul CL, după ce chiar tatăl său a fost bătut de câţiva taximetrişti. „Poate că ar fi trebuit să discutăm mai demult modul în care înţeleg unii taximetrişti să îşi desfăşoare activitatea. Totuşi, propun acum schimbarea regulamentului de funcţionare pentru taximetrişti. În primul rând, insist ca acele coduri de intervenţie rapidă ale operatorilor să fie interzise, iar fiecare firmă de taximetrie să aibă contract cu o firmă de pază şi securitate. Fiecare taximetrist care face uz de violenţă să fie sancţionat contravenţional, iar totodată să îi fie ridicat şi atestatul de liberă practică”, a spus ieri consilierul Ciprian Chiricheş.

Poliţia Rutieră, acuzată că-i protejează pe taximetrişti

Fiind vorba de o interpelare a alesului local, primarul George Scripcaru a cerut ca toate propunerile să fie făcute în scris, pentru ca apoi să fie discutate în comisiile de specialitate ale Consiliului Local, iar în şedinţa din luna martie să fie discutate în plenul CL. „Propunerile dumneavoastră vor fi analizate după ce le vom primi în formă scrisă. Vom face şi modificări ale regulamentului, pe care le vom corela cu Legea 38, Legea Taximetriei”, a spus primarul George Scripcaru. Mai mult, consilierul local PD Cristian Stănescu a cerut şi implicarea Poliţiei Rutiere, pentru că „de foarte multe ori, taximetriştii încalcă regulile de ci

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 38 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°