O restructurare guvernamentala se bazeaza, fata de o simpla remaniere, pe presupunerea ca exista un diagnostic precis al problemei de rezolvat. La o masina, asta ar insemna identificarea a ce nu merge la motor, dincolo de abilitatea soferului.
Care sunt deci problemele Guvernului Tariceanu? Prima e aceea ca nu are majoritate in Parlament, ceea ce nici o restructurare nu o va rezolva, numai alegerile. A doua este ca nu s-a reusit inca impunerea unui circuit normal al deciziei publice, problema identificata demult de SAR (www.sar.org.ro), ca si de rapoartele Sigma. Legile arareori pleaca din nevoia de a rezolva probleme, ci sunt promovate din doua motive mari, primul, nevoia de adaptare la legislatia europeana, si al doilea, nevoile speciale a felurite grupuri, care obtin prin ordonante exceptii favorabile lor de la legi in vigoare. Desi exista in teorie un compartiment al Secretariatului General al Guvernului in care s-au bagat bani Phare pentru a se face planificare reala, acesta ramane un fel de anexa tehnica, fara un cuvant real de spus. Deciziile pleaca de unde e puterea in guvern, nu de unde e priceperea, iar consilierii informali ai PM si ministrilor, de la Dorel Sandor la altii mai putin cunoscuti, au un cuvant mult mai mare - si arbitrar - de spus decat oficialii aflati pe circuitul transparent al deciziei. Desi e ilegal sa promovezi legi fara fise de politica publica, din care sa vedem ca impactul lor a fost evaluat si ca exista o evaluare bugetara, regula a devenit pur formala si fisele se scriu din burta.
A doua problema este absenta unei evaluari profesionale a sarcinii raportate la resurse. De exemplu, o fi rational sa tot taiem din echipa de la patrimoniu de la Ministerul Culturii, lasand vreo cinci inspectori sa ne pazeasca monumentele din toata tara de sacalii care ridica blocuri, in plina campanie de promovare europeana a Romaniei, dar
